Te întrebi uneori „Ce cauți tu în viața ta și a altora”? Nu ești singurul

Există o anumită categorie de oameni care, indiferent de cât de mult ar studia sau cât de mult ar munci, nu se consideră niciodată suficient de buni comparativ cu succesul pe care îl au. Teancul de diplome sau premii, salariul mare, funcțiile ocupate, impactul pe rețelele de socializare nu îi conving că într-adevăr meritele le aparțin. Și apare, invariabil, gândul din spatele minții: „eu nu sunt ceea ce par, am reușit să îi păcălesc și de această dată”.

Acest gând care vă poate fi cunoscut unora dintre voi poartă și un nume: sindromul impostorului. Se discută despre faptul că aproximativ 70% din toți oamenii ajung mai devreme sau mai târziu să aibă simptomele acestui sindrom. Conștienizarea acestui tipar de gânduri vă poate ajuta să acceptați modul în care vă funcționează mintea și, poate, să îl și corectați.

Persoanele care manifestă sindromul impostorului au constant dubii cu privire la talentul, abilitățile sau realizările lor. Deși succesul le este constant validat de cei din jur, în interior acești oameni sunt convinși că sunt impostori și nu merită nimic din ceea ce au reușit să obțină cu multă muncă și studiu.

Prima scară desemnată pentru măsurarea caracteristicilor fenomenului impostorului a fost proiectată de  dr. Pauline R. Clance în 1985, numită scara Clance a fenomenului impostorului (CIP). Scara poate fi utilizată pentru a determina dacă caracteristicile fricii sunt prezente și în ce măsură. Aspectele fricii includ: frica de evaluare, frica de a nu continua succesul și frica de a nu fi la fel de capabili ca alții.

În lucrarea sa din 1985, Clance a explicat că fenomenul impostorului se poate distinge prin următoarele șase dimensiuni:

-Ciclul impostorului
-Nevoia de a fi special sau cel mai bun
-Caracteristicile superman/superwoman
-Frica de eșec
-Negarea capacităților și a nu avea încredere în laude
-A simți frica și vinovăția pentru succes.

Clance a remarcat că trăsăturile acestor șase dimensiuni pot varia. Prin acest model, pentru ca un individ să fie considerat că experimentează impostorismul, cel puțin două dintre aceste aspecte trebuie să fie prezente.

Persoanele care suferă de acest sindrom își atribuie în mod incorect succesul norocului sau îl interpretează ca rezultat al înșelării altora în a crede că sunt mai inteligenți decât se percep ei înșiși. De regulă, acești oameni sunt perfecționiști, dependenți de muncă, studiază enorm tocmai ca să se auto-valideze, acceptă foarte greu laudele, sunt îngroziți de eșecuri și de orice formă de critică, chiar și de acea critică constructivă. Orice critică sau orice eșec este perceput ca acea „demascare” a impostorului.

În realitate, impostorul din povestea vieții voastre nu există. Cei care au acest tipar de gânduri, în realitate sunt indivizi valoroși în societate, sunt inteligenți, muncitori și merită tot ceea ce au. Și ca să vă facem să vă simțiți un pic mai confortabil în viața voastră și a celorlalți, vă dăm doar două exemple despre care puteți afla mai multe în filmarea de mai jos: Chiar și după ce a scris 11 cărți și a câștigat câteva premii de prestigiu, Maya Angelou nu a putut să scape de îndoiala sâcâitoare că nu își merita reușitele. Albert Einstein a trecut prin ceva asemănător: s-a autodescris drept un escroc involuntar a cărui muncă era nedemnă de a primi atâta atenție.

Iată că se întâmplă și la „case mai mari”. Aceste gânduri recurente cel mai probabil le veți avea toată viața, însă odată conștientizată problema, discuțiile sincere despre ceea ce simțiți în fața celorlalți pot crește autovalidarea.

Amintește-ți din când în când, în mod rațional, că meriți ceea ce ai, sunt rezultatele muncii tale, studiilor tale, talentului tău, personalității tale și, cel mai important lucru, ești unic, nu e nevoie să te compari cu absolut nimeni și, de asemenea, nu ai nevoie de validarea nimănui.