Spectacol dedicat sărbătorilor pascale: LUMINA ÎNVIERII

0

LUMINA INVIERIICentrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ invită publicul pietrean la un spectacol dedicat sărbătorilor pascale. Elevi ai Şcolii Populare de Arte, coordonaţi de Georgiana Şerban, vor prezenta un program de cântece religioase şi pricesne. Evenimentul, intitulat LUMINA ÎNVIERII, va avea loc duminică, 5 aprilie 2015, începând cu ora 16,oo, la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului judeţean Neamţ.
Publicul care va fi prezent la spectacol va fi întâmpinat de o expoziţie de icoane. Lucrările aparţin unui grup de elevi ai secţiei Patrimoniu cultural din cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox “Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ. Acum trei ani, aceştia au obţinut, pentru o lucrare intitulată “Catapeteasma ortodoxă românească”, Marele Premiu în cadrul taberei de creaţie de la Bitola (2012), în Macedonia.
Acest premiu reprezintă o bucurie şi o încununare a muncii depuse de către elevii şcolii. Faptul că icoanele noastre ortodoxe sunt atât de apreciate în Macedonia, ţară în care locuiesc 80% creştini ortodocşi, este foarte important.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate