Spectacol de poezie și muzică la Piatra-Neamț. Invitați speciali, actorul Adrian Titieni și pianistul Horia Maxim

0

Centrul pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare”, în parteneriat cu Asociația „Pro Valores”, organizează, în cadrul proiectului „Eternul Eminescu”, un spectacol deosebit de poezie și muzică, în care versurile Poetului Naţional se vor împleti cu armonii imaginate de alți doi stâlpi ai culturii române: George Enescu și Dinu Lipatti.

Invitaţii celor două instituţii organizatoare sunt doi artiști de primă valoare: actorul Adrian Titieni și pianistul Horia Maxim. Prezentatorul spectacolului va fi Sebastian Crăciun, realizator de emisiuni la Radio România Cultural.

Evenimentul va avea loc duminică, 14 ianuarie 2018, de la ora 17:00, la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ. Intrarea se va face pe bază de invitaţie, care poate fi solicitată la secretariatul Centrului, strada Ştefan cel Mare, nr. 3A, tel. 0233.21.40.26.

“Eternul Eminescu” se înscrie, în acest an, unui dublu eveniment naţional: Ziua Culturii Naţionale şi Centenarul Marii Uniri.
Ziua Culturii Naţionale marchează împlinirea a 168 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, cel despre care criticul literar Titu Maiorescu, mentorul Junimii, spunea:  “Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui şi forma limbei naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veşmântului cugetării româneşti.”
Totodată, “Eternul Eminescu”, primul proiect cultural al Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” în noul an, reprezintă debutul manifestărilor culturale dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918. Instituţia îşi propune ca toate proiectele cultural ale anului 2018 să se desfăşoare sub genericul Centenarului.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate