Șpăgar din Piatra-Neamț, luat pe sus și încarcerat

1

Un bărbat de 65 de ani, din Piatra-Neamţ, a fost încarcerat de poliţişti la Penitenciarul Bacău.

La data de 18 ianuarie a.c., în jurul orelor 16.30, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Neamţ au depistat şi reţinut un bărbat de 65 de ani, din Piatra-Neamţ, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Acesta era condamnat de Tribunalul Neamţ la o pedeapsă privativă de libertate de un an şi 10 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

În fapt, în anul 2009, în timp ce îşi desfăşura activitatea în calitatea de inginer principal în cadrul unei societăţi comerciale din Neamţ, ce avea ca atribuţii verificarea, recepţionarea şi decontarea lucrărilor executate de o altă societate comercială din Iaşi, a pretins o sumă de bani, iar ulterior în anii 2010-2011 a primit de la societatea respectivă 732.564 de lei pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile de serviciu.

Bărbatul a fost condus şi încarcerat de poliţişti la Penitenciarul Bacău în vederea executării pedepsei. 

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Nanu spune

    Pestele se impute de la cap dar cica se curata de la coada ! Da ptr marii corupti din politica si guvernari cand incepe curatenia ? Ati ajuns sa cotcodaciti ca gaina babei cand a facut o margica ,asa si cu prinsul acesta corupt !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate