Sfântului Ierarh Teodor Scheotul, episcopul Anastasiopolei

0

Sfântului Ierarh Teodor Scheotul, episcopul Anastasiopolei, este pomenit în calendarul creștin ortodoxsf_teodor_sicheotul la 22 aprilie.
Sfântul Teodor Sicheotul, Episcopul Anastasiopolei: Originar din Sicheot, de lângă Ancira a trăit la sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea.La vârsta de 14 ani, cu acordul mamei sale, s-a aşezat într-o peşteră de munte, lângă Biserica „Sfântul Gheorghe”, unde a petrecut mulţi ani în post şi rugăciune.
La 18 ani, Teodosie, episcopul cetăţii Anastasiopole, l-a hirotonit preot pe monahul Teodor. După o vizită în Ţara Sfântă, Sfântul Teodor a adunat mulţi ucenici şi a întemeiat o mănăstire închinată Sfântului Gheorghe.
După moartea episcopului Timotei al Anastasiopolei, a fost ales episcop al acestei cetății, demnitate din care s-a retras mai apoi.
Fiind renumit în întreg imperiul pentru virtuțile sale extraordinare, a fost invitat de împăratul Mauriciu să-i viziteze reședința de la Constantinopol.
În timpul acestei vizite Sfântul Teodor l-a vindecat de lepră pe fiul împăratului. Și-a sfârșit viața în mănăstirea pe care a zidit-o, la o vârstă înaintată.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate