Sfântul Vasile cel Mare și molitfele care îi poartă numele

0

În prima zi din noul an calendaristic, creştinii îl prăznuiesc pe Sfântul Vasile cel Mare.

Sfântul Vasile este unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini. S-a născut în Cappadocia în jurul anului 329 într-o familie evlavioasă şi numeroasă, tatăl său fiind dascăl în cetate. Sfântul Vasile a studiat la Cezareea, la Constantinopol și Atena, remarcându-se încă de tânăr prin profunde cunoștințe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină și retorică. În căutarea căilor spre perfecțiune, Vasile vizitează multe mănăstiri din Egipt, Siria, Palestina și Mesopotamia. La întoarcerea în Pont, el înființează o mănăstire pe malul Iris-ului. Scrierile sale din acea perioadă pun bazele vieții monahale sistematice și de aceea Sf. Vasile este considerat părintele monahismului oriental.

La 14 iunie 370, Sf. Vasile este ales episcop de Cezareea, cel mai important susținător al său fiind Grigore de Nazianz. În această înaltă funcție, el era totodată Mitropolit al Cappadociei și Exarh al Pontului, autoritatea sa întinzându-se între Balcani, Mediterană, Marea Egee și până la Eufrat. El a depus un enorm efort la organizarea bisericii și a luptat pentru drepturile clerului, totodată punând un mare accent pe temeinica pregătire canonică și spirituală a preoților.

Sf. Vasile moare în anul 379, la 1 ianuarie, iar la înmormântarea sa a participat un imens număr de creștini, evrei, păgâni, localnici și străini, ca dovadă a marii sale popularități. El este primul ierarh care a întemeiat, pe lânga biserici, aziluri şi spitale pentru săraci şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor. La moartea sa încă nu împlinise 50 de ani, intrând în istoria creştină cu numele de Sfântul Vasile cel Mare. Numele Vasile este foarte răspândit în toată lumea creştină.

De Sfântul Vasile cel Mare se mai leagă și molitfele care îi poartă numele, unele dintre cele mai puternice rugăciuni din biserică, alături de cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Rolul molitfelor este acela de „exorcizare”, pentru a veni în sprijinul celor demonizați, dar și al celor bolnavi. Molitfele Sfântului Vasile cel Mare sunt o serie de blesteme adresate diavolului care poseda un suflet și îl chinuie în mod vizibil și necesită o pregătire deosebită, atât din partea preotului, cât și a credincioșilor.

Conform îndrumărilor din Molitfelnic, credinciosului i se citesc anumite dezlegări și rugăciuni, potrivit rânduielii. Citirea molitfelor Sfântului Vasile cel Mare se face potrivit unei rânduieli bine definite în viața liturgică: în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită în mod expres sau, după caz,  când rudele unei persoane posedate cer această ierurgie preotului slujitor. Există preoți care citesc aceste rugăciuni și în noaptea dintre ani, pentru alungarea duhurilor rele.

Scrierile sale au o mare importanță teologică și au fost traduse pe tot globul. Sf. Vasile a scris câteva cărți împotriva lui Eunomie și a arianismului în general, în care apără teza Trinității. În „De Spiritu Sancto”, Sf. Vasile tratează chestiunea Sfântului Duh și combate anumite mișcări din Macedonia care negau existența Duhului Sfânt.

El a scris, de asemenea, un mare număr de lucrări exegetice despre Psalmi, Isaia și Iov, 24 de predici și a ținut multe discursuri. Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie și 366 de epistole, multe cu caracter dogmatic iar altele apologetice.

Mai amintim Liturghia Sf. Vasile cel Mare și, așa cum am precizat, Molitfele Sfântului Vasile cel Mare.

Sf. Vasile este prăznuit pe data de 1 ianuarie și de asemenea pe 30 ianuarie împreună cu Sf. Ioan Gură de Aur și Sf. Grigore.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate