Sezizările nemțenilor primesc răspuns…

1

Odată cu demararea programului de asfaltări al Primăriei Piatra Neamț, au apărut numeroase sesizări referitoare la nivelarea gurilor de canal existente în asfaltul proaspăt turnat. Concludente în acest sens sunt și comentariile apărute în finalul unui articol precedent ce făcea referire la asfaltarea Bulevardului Rebublicii, care tratau într-un mod comic și ironic acest aspect…

comentarii

Se pare că aceste numeroase sesizări au fost luate în considerare de noua administrație nemțeană, iar în cursul zilei de astăzi, 12 mai, trecătorii au putut observa faptul că se desfășurau lucrări de nivelare la gurile de canal situate pe una dintre arterele principale ale orașului.

Tot în cursul zilei de astăzi s-au demarat și lucrările de asfaltare a străzii Piața Ștefan Cel Mare.

 

În cadrul conferinței care a avut loc vineri, 8 mai, primarul Dragoș Chitic ne asigura de faptul că ”s-a ajuns pe final cu rezolvarea problemei drumurilor din Piatra Neamț, s-a ajuns cu lucrările de asfaltare inclusiv în zonele limitrofe orașului. Acum se toarnă asfalt în zona Văleni, unde cei de acolo așteaptă asta de 15 ani. Ne vom duce la capăt programul de asfaltări anunțat pentru acest an, precum și angajamentul că vom rezolva minimum 5 km de străzi în fiecare an, conform listei de lucrări programate pentru străzile din Piatra Neamț”.

A.L.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Stefan spune

    Dar ce facem cu acele strazi distruse de diferite lucrari ale Apa Serv ori E-On?Dl Chitic circula si pe acolo, sau isi bea cafeaua doar in centru?!Chestia cu canalele trebuia sa se faca de la inceput , nu ca urmare a sesizarilor oamenilor.Se face parada in centru ( unde nici nu era nevoie de asfalt nou) si prin zonele cu electorat „sensibil” , cum e Valeni in speranta ca dl Chitic sa fie desemnat candidat PNL primarie.Se pare ca nu scapam de gasca lui Pinalti indiferent cum si ce vom vota!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate