Senatorul Emilia Arcan, vești pentru fermierii din zona montană

0

Fermierii din zona montană au nevoie de diferite forme de protecție, inclusiv prin finanțare. Așa au apărut reglementări care au fost aprobate deja în Parlament și acum sunt supuse dezbaterii publice.

Senatorul Emilia Arcan informează locuitorii județului Neamț (și nu numai) că au fost scoase în dezbatere publică mai multe proiecte de acte normative privind zona montană.

Mai precis, este vorba despre:

  • HOTĂRÂRE privind schema de finanţare în cadrul Programului de investiţii pentru înfiinţarea stânelor montane 
  • HOTĂRÂRE privind schema de finanţare în cadrul Programului de investiţii pentru înfiinţarea unităţilor de capacitate mică pentru sacrificarea animalelor şi/sau prelucrarea cărnii în zona montană 
  • HOTĂRÂRE privind schema de finanţare în cadrul Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare, spălare şi prelucrare primară de lână şi piei în zona montană
  • HOTĂRÂRE privind schema de finanţare în cadrul Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi prelucrare primară a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice, din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană

Proiectele de acte normative la care face referire senatorul Emilia Arcan pot fi consultate AICI (click)

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate