Se inspecteaza drumurile judetene

0

Vasile Pruteanu, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ a efectuat miercuri, 21 iulie 2010, o inspecţie la lucrările de modernizare de pe unele drumuri judeţene. Preşedintele Vasile Pruteanu a fost însoţit de specialişti din Consiliul Judeţean iar drumurile vizate au fost Roznov – Girov (DJ 156A, km 43+700 – 56+640) şi Roznov – Tazlău (DJ 156A, km 28+000 – 40+700). Ambele sectoare de drum sunt modernizate pe baza proiectelor CJ Neamţ cu finanţări europene.
La faţa locului, preşedintele Vasile Pruteanu a avut discuţii cu diriginţii de şantier, cu reprezentanţii firmelor de proiectare şi de construcţie angrenate în realizarea acestor lucrări.
“La drumul Roznov – Girov, lucrările sunt în grafic, se apropie practic de final. Acum se realizează ultimele detalii şi, aşa cum anticipam, la sfârşitul acestei luni lucrarea va fi încheiată şi inaugurată oficial. Pot să vă asigur că va fi cel mai modern drum judeţean din România, cu trei benzi de circulaţie, cu pistă pentru biciclişti. Am fost, de asemenea, plăcut surprins şi de cum au început treaba constructorii de la drumul Roznov – Tazlău. Deşi amplasamentul a fost predat de câteva zile, la faţa locului am găsit o mobilizare de forţe şi o organizare care sunt în măsură să ne dea încredere că lucrarea va fi de calitate şi se va încadra în termenul de realizare prevăzut”, a precizat Vasile Pruteanu.
Preşedintele Vasile Pruteanu a fost încântat şi de reacţia cetăţenilor faţă de realizarea acestor proiecte de către Consiliul Judeţean: “Vă spun sincer, şi şoferii dar şi localnicii din localităţile traversate de aceste drumuri au avut cuvinte frumoase. Un cetăţean din Girov îmi spunea că era în stare să stea de pază noaptea la drum ca totul să fie în regulă, să nu vină vreun hoţ să fure din materiale. Un altul, un pensionar din Borleşti mi-a spus că atunci când i-a anunţat primarul că s-a semnat contractul cu constructorul a făcut cruce şi a zis ca este o minune. Astfel de momente sunt foarte tonice, ne arată că oamenii din acest judeţ apreciază eforturile depuse de angajaţii CJ pentru atragerea unor investiţii şi pentru realizarea de lucrări atât de necesare”.

MORALA – Drumurile din Neamt sunt frumoase la inceput, dar extrem de periculoase. Din cauza retetei folosite la prepararea asfaltului, calitatile acestuia sunt grav alterate. Folosirea pietrei de rau in locul celei de cariera face ca aderenta cauciuc – asfalt sa scada cu 30%  si distanta de franare cu 40 %. Si este foarte simplu de verificat acest lucru  E de ajuns sa franati brusc pe o sosea din Neamt si la aceeasi viteza sa repetati franarea pe o autostrada sau pe un asfalt facut dupa reguli.
E bine ca autoritatile si constructorii de sosele sa stie ca nu suntem prosti si stim de ce sar pietre din asfalt si ne sparg parbrizele, de ce se duce masina unde vrea ea cand franam, de ce cand ploua pierdem aderenta la viteze mici si, e bine de stiut ca atunci cand in urma unui grav accident de circulatie cineva va face o expertiza serioasa,  va putea scoate ca vinovat, asfaltul …… si, implicit,  cineva va trebui sa spuna de ce s-a facut treaba de mantuiala……

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate