Sâmbăta Morţilor/Moşii de Iarnă

În fiecare an, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, credincioșii aduc la Biserică ofrande pentru sufletele celor dragi. Această sărbătoare este numită şi „Mosii de iarna” sau „Sâmbăta morţilor”. În această zi, în biserică sunt pomeniţi oamenii care nu au avut parte de slujbe rânduite la înmormântare.

Potrivit datinilor străvechi, în unele zone ale ţării,  bătrânii povestesc cum sufletele morţilor vin în această zi pe pământ, în timp ce credincioşii dau de pomană mâncare gătită, ca spiritele să îi ocolească.

Sufletele trecute în nefiinţă vin astăzi să se hrănească cu mireasma şi aburii bucatelor pe care credincioşii le  gătesc, astfel încât sa le ajungă întreg anul.
În această zi, obiceiul cere să se dea de pomană sarmale, plăcinte, vin, colivă, colaci, fructe si lumânări aprinse. La mormintele rudelor oamenii trebuie neapărat să aprindă cel puţin două lumânări, care au rolul de a încălzi sufletele morţilor.

Cei bătrâni îşi aduc aminte că Moşilor de iarnă li se mai spunea şi Moşii de piftii. Este singura zi în care se mănânca piftii sau răcituri. Dacă mai rămâneau, a două zi erau aruncate, pentru a preveni astfel apariţia frigurilor în timpul verii.

În această zi nu se lucrează. Femeile care încalcă această poruncă sunt pedepsite să tremure precum piftia şi să li se întoarcă pomana dată.

În afară de „Moșii de Iarnă”, pomenirea celor adormiți se face și în sâmbăta dinainte de Rusalii, care poartă denumirea de „Moșii de Vară”, dar și în prima sâmbătă a lunii noiembrie (Moșii de toamnă).

- Apreciază pagina -

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate