Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
joi 25 aprilie 2019
  • :
  • :

Salvatorii din umbră: Poveștile lui Ines și Mia

Mai puțin vizibili, discreți și din resurse proprii, există oameni în județul Neamț care se implică necondiționat în salvarea animalelor fără stăpân. Pe cont propriu, își rup din timpul lor, hrănesc și culeg de pe străzi animale bolnave, accidentate, agresate sau abandonate și fac tot ce pot pentru a le oferi o nouă șansă la o viață mai bună. Mulți îi numesc nebuni, mulți îi judecă sau îi disprețuiesc, dar pentru ei recunoștința din ochii sufletelor salvate e mai mult decât orice. Pentru că ei conștientizează că suntem responsabili pentru tot ce ne înconjoară și dacă putem face o schimbare în bine, dacă putem schimba lumea pentru un suflet, înseamnă că nu trăim degeaba.

Întrucât acești oameni stau mereu în umbră și se confruntă de multe ori cu neputința de a schimba atât de multe pe cât și-ar dori, considerăm că poveștile lor trebuie scoase la lumină pentru a schimba cu adevărat ceva prin puterea exemplului lor. Din modestie, din motive personale, din teama de a nu fi arătați cu degetul de cei care nu înțeleg motivațiile lor, mulți rămân în anonimat. Dar asta nu schimbă cu nimic faptele lor și succesele acțiunilor lor.

ZiarPiatraNeamt.RO va prezenta în perioada următoare o serie de articole în care salvatorii de animale din județul Neamț își vor spune povestea și vor încerca să ofere soluții pentru îmbunătățirea situației animalelor fără stăpân.

Astăzi stăm de vorbă cu o tânără salvatoare, a cărei poveste merită să o citiți și recitiți.

De cât timp te implici în salvarea animalelor fără stăpân și care sunt motivele din spatele acestei implicări personale?

De 4 ani  am intrat în aceasta „lume”. Motivele…aș vrea să rămână personale.

Ce înseamnă pentru tine să fii salvator de animale și ce sacrificii sunt în spatele acestei „profesii” care mai mult te-a ales ea pe tine, decât tu pe ea?

Salvator de animale= liniște și împlinire sufletească pentru fiecare caz rezolvat, șansa la o viață mai bună pentru fiecare suflet chinuit. Sacrificiile… sufletești, materiale, uneori lipsa de înțelegere a celor apropiați.

Cu siguranță reții fiecare caz pe care l-ai gestionat. Spune-ne 2-3 povești care s-au încheiat cu un final fericit.

Țin minte fiecare caz în parte. Fiecare a lăsat o amprentă pe sufletul meu. Am să spun povestea primului și ultimului cățel salvat.

Primul cățel salvat este Ines, suflet pe care l-am și adoptat. Am găsit-o acum 4 ani într-un cimitir. Era cumplit de slabă și micuță, arsă cu lumânarea, plină cu ceară pe urechi și avea cam 3 luni jumătate. Am luat-o de acolo fără să stau pe gânduri.

Ideea e că, cu un an de zile înainte, în fix același loc din cimitir găsisem același tip  (ca și culoare) de cățel. Mi-a fost milă de el. A fost prima dată când am cumpărat mâncare și am dat hrană și apă unui câine. Mi-a rămas gândul la el.  A doua zi, am rugat pe cineva să meargă să-l caute, nu l-am mai găsit. Trei zile a fost cautat… și nimic. Am plâns după cățelușul acela.

De aceea când am găsit-o pe Ines, care era identică cu cel pe care nu-l mai găsisem cu un an înainte, am luat-o. Nu știam nimic despre îngrijirea unui câine. Am dus-o la bunicul meu. A doua zi m-am „prezentat” la ea cu toate cele necesare. Inițial nu am crezut că va trăi, nici nu putea să meargă de slabă ce era. Acum, fetița mea are 4 ani jumătate. Merg săptămânal la ea. Îi duc mâncare bună. Stau și mă joc cu ea până obosește. Este foarte cuminte, dar din păcate a rămas cu unele sechele psihice. E cu vaccinurile și deparazitările la zi, e microcipata și sterilizata. Ea este „fetița” noastră, pe lângă Sara, pisica de acasă. Din păcate nu am poze cu ea când am găsit-o. Am poza cu ea cand era ok și își revenise și arăta și ea a cățel.

Puiul nu a supraviețuit

Ultimul salvat, Mia, este o cățelușă adultă, găsită din întâmplare în curtea unei femei fără posibilități finaciare… si din păcate și cu altfel de „lipsuri”. Era împreună cu unul din puiuți. Când am intrat în curtea respectivă, ea săraca stătea pe un fel de saltea, nu s-a ridicat, nu a lătrat. Puiuțul era foarte vesel, dar cumplit de slab. Din păcate, am lăsat mâncare doar puiuțului. Sincer mi-a fost un pic frică de ea, totuși eram în curtea ei și putea fi imprevizibilă. La o săptămână am fost iarăși… am avut un șoc. Am găsit-o stând în picioare, îngrozitor de slabă. Atunci am înțeles de ce nu latră și nu se manifestă. Nu avea cușcă, o ningea și o ploua și era legată de gard, nu exagerez când spun, cu jumătate de metru de lanț. Am început să caut soluții pentru ei. Am apelat la Asociația Prieten Credincios, ei m-au ajutat de fiecare dată și cu ajutorul lor am reușit să salvez mulți căței. Le aducea săptămânal mâncare să le ajungă până reveneam eu la ei. S-au îngrășat, arătau chiar bine. Din păcate, într-o zi puiuțul arăta foarte rău, în câteva zile a murit… parvo. Am continuat lupta pentru ea. Venise vara și ea săraca stătea fără apă și legată de data asta de un stâlp în mijlocul curții. Deși îi lăsam mâncare, am găsit-o mâncând și coji de pepene. Am dus-o la sterilizat (o găsisem la vreo 15 km de oraș), am vaccinat-o, totul cu ajutorul asociației.  În scurt timp, cineva a văzut-o și a plăcut-o. Acum e iubită și duce o viață de vis în Germania.

Care a fost cel mai dramatic caz pe care l-ai gestionat?

Majoritate sunt cazuri dramatice. Îmi aduc aminte de o cățelușă lup care era cadaverică, oase și blană, și ea, și puii ei. Nu am reușit să îi salvez decât pe ea și pe unul din pui. Acum sunt superbi. Și o pitică găsită în câmp pe șosea lângă cadavrul fratelui sau surorii ei, udă toată, slabă moartă și plină de păduchi și purici. Am oprit mașina, era singură, am luat-o fără să mă gândesc ce pot face cu ea (era într-o duminică dimineață pe la 6.30). Am plâns și îmi era ciuda pe cel care i-a lăsat în câmp. Am dus-o acasă, în baie, nici nu putea merge și primul caca a fost ca o balegă, semn că a mâncat doar iarbă și buruieni.

Acestea sunt cu final fericit. Dar acum vreo lună și un pic m-am chinuit o săptămână cu un pisic micuț cu prolaps rectal. L-am dus la medic, din păcate a fost târziu pentru el… a murit!

De ce crezi că problema animalelor fără stăpân este încă nerezolvată în Neamț?

În primul rând din neglijența autorităților. Nu se aplică legea acolo unde este cazul.  Cred că pe același loc este educația și lipsa de implicare. Marea majoritate este obișnuită să „vină cineva” și să rezolve problema. Nu cred că în ziua de azi se mai poate vorbi de o lipsă de informare.

Ce ai avea să le reproșezi autorităților?

Dacă este ceva ce mă deranjează este faptul că am văzut nu de mult (cred că anul trecut) cățelușe cu crotaliu și cu tâțucile până în pământ. Cățelușele acelea, cel puțin pe hârtie apar a fi sterilizate. Pe vremea când se steriliza și se elibera în teritoriu cățelul, acesta se pare că doar trece pe la medic și făcea „prezența”. Nu și-au făcut treaba într-un cuvânt atunci când a trebuit și lucurile au scăpat de sub control, asta și cu „ajutorul” celor care nu-și sterilizeaza cățelușele. Ar trebui să meargă în teritoriu, mai ales la sate, și să vadă situația de acolo și să constate câți căței sunt sterilizați și microcipați  așa cum prevede legea. Comunele și satele sunt o sursă de cățeluși comunitari.

Cum crezi că situația ar putea fi îmbunătățită și ce soluții aplicate ai în gând, strict pentru Neamț?

Decât să se cheltuie bani pe nu știu ce protocoale, mai bine bănuții ar fi redirecționați pentru sterilizări gratuite sau la un preț mai redus ( sunt veterinari care au niște prețuri de te sperii). Și 10 sterilizări gratuite pe lună, pentru câinii fără stăpân sau pentru cei care pot face dovada că nu au posibilități financiare, ar fi binevenite. Să fie deschiși la orice colaborare cu asociațiile. Și campanii de informare mai agresive în ceea ce privește sterilizarea, să le zic așa.

Un mesaj pentru celelalte persoane din Neamț care fac aceleași acțiuni independente de salvare de animale.

Să nu renunțe! Cei  mai mulți depind de noi. Și o „bucată de pâine” îi mulțumește.

Continuăm această serie de articole în perioada următoare și vom prezenta, pe rând, salvatorii din umbră din județul Neamț.




8 comentarii la “Salvatorii din umbră: Poveștile lui Ines și Mia

  1. Rozalia Iliuta

    Eu am gasit un pui de pisica foarte mic, nici nu putea sa tipe de mic ce era , l-am luat si acuma este bine .Am auzit ca cine gaseste si are grija de un maidanez se sterilizeaza gratis, este adevarat?

    Raspunde
    1. Mihaela Iosub

      Sterilizarea gratuita este doar in cazul cateilor adoptati direct din adapostul de caini comunitari. In cazul cateilor preluati de persoane fizice, costul sterilizarii revine in sarcina persoanei care si-a asumat ingrijirea catelului. Cam o data pe an, in schimb, se fac campanii gratuite de sterilizare unde se pot face inscrieri pentru cazuri mai deosebite.

      Raspunde
  2. Teresa

    Sunt și eu iubitoare de animale Mereu când mă duc acasă în România îmi dau aproape tot salariul ce il câștig în Germania Primul lucru când mă duc acasă pt mine sunt important animalele Cumpăr pt 10 zile multă multă mâncare și mă duc de două ori pe zi să dau mâncare la câini de pe stradă Pt mine animalele sunt foarte importante De câte ori mă duc acasă acasă în România mă ia plânsul Ma impresionat povestea voastră Dumnezeu să vă aducă numai bucurii și sănătate și fericire alaturi de cei dragi si alături de Animalele voastre

    Raspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *