S-au modificat condițiile de intrare în Republica Cehă pentru persoanele care sosesc din România

0

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile cehe au revizuit condițiile de intrare în Republica Cehă pentru persoanele care sosesc din România, prin includerea României în categoria statelor cu risc mediu de infectare (lista portocalie).

Noile măsuri se aplică de la data de 24 mai 2021, iar principalele modificări vizează eliminarea obligativității carantinării și a celei de-a doua testări în termen de 5 zile de la sosirea în Cehia.

Astfel, începând cu data de 24 mai, persoanele care sosesc din România pot intra pe teritoriul Cehiei cu condiția:

  • completării, anterior sosirii în Cehia, a Formularului Electronic de Localizare (Public Health Passenger Locator Form) disponibil la adresa www.prijezdovyformular.cz;
  • prezentării la intrarea pe teritoriul ceh a rezultatului negativ al unui test molecular tip PCR efectuat cu maximum 72 de ore înainte sau a unui test antigen efectuat cu cel mult 24 de ore anterior plecării spre Cehia;
  • purtării unei măști respiratorii FFP2 sau echivalent sau o mască chirurgicală de unică folosință în afara domiciliului, pentru o perioadă de 14 zile de la sosirea în Cehia.

Totodată, persoanele care sosesc din România și tranzitează teritoriul ceh în maximum 12 ore sunt exceptate de la obligațiile completării Formularului Electronic de Localizare și prezentării rezultatului negativ al testării pentru COVID-19 la intrarea pe teritoriul ceh. Rămâne obligatorie purtarea unei măști respiratorii FFP2 sau echivalent în locurile publice.

MAE subliniază că, în continuare, nu sunt permise călătoriile în Republica Cehă în scop turistic.

Rămâne în vigoare obligativitatea studenților, elevilor și lucrătorilor de a prezenta unității de învățământ, respectiv angajatorului rezultatul negativ al unui test înainte de începerea activității.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Praga: 00420 – 607 078 501.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă, totodată, consultarea paginilor de internet: http://praga.mae.ro/  și  http://www.mae.ro/.

Sursa: MAE

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate