România şi alte 6 ţări promit că primesc de 10 ori mai mulţi refugiaţi decât în 2015

0

Responsabili americani au menţionat la Adunarea Generală ONU că şapte state: România, Portugalia, Spania, Republica Cehă, Italia, Franţa şi Luxemburg, au promis să primească, prin schema de redistribuire europeană sau separat, de cel puţin zece ori mai mulţi refugiaţi decât au făcut-o în 2015.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a anunţat la dezbaterea la nivel înalt a Adunării Generale a ONU că zeci de state s-au angajat să primească în total 360.000 de refugiaţi în anul 2017, dublu faţă de valorile actuale. Acest lucru reprezintă doar o fracţie din ceea ce este necesar, deoarece Agenţia ONU pentru refugiaţi (UNHCR) a evaluat că aproximativ 1,2 milioane dintre aceştia trebuie reinstalaţi.

Obama a declarat la summit că această criză a refugiaţilor este „un test al sistemului nostru internaţional unde toate naţiunile trebuie să împartă responsabilităţile noastre colective, deoarece marea majoritate a refugiaţilor sunt primiţi în doar 10 ţări”.

În lume sunt aproximativ 21 de milioane de persoane care fug din calea războiului sau de persecuţii, dintr-un total de 65 de milioane de oameni care au fost strămutaţi.

Premierul Dacian Cioloş a declarat, la New York, că România recunoaşte pe deplin responsabilitatea comună de a gestiona afluxul mare de refugiaţi, afirmând că este nevoie de o serie de măsuri urgente pentru a rezolva această criză.

“Cel mai eficient mod de a face faţă crizei refugiaţilor este acela de a aborda cauzele sale principale şi de a sprijini ţările de origine ale refugiaţilor şi ţările de tranzit. În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România a sprijinit răspunsul coordonat al Uniunii de a participa la procesul de transfer şi de realocare al refugiaţilor pe bază de voluntariat”, a spus Dacian Cioloş într-un discurs pe care susţinut la Summit-ul pe tema refugiaţilor organizat la iniţiativa Statelor Unite ale Americii, fără a preciza însă dacă se angajează ca România să primească mai mulţi regugiaţi.

Criza refugiaţilor este unul din subiectele principale ale seriei de evenimente care au loc zilele acestea la New York. În acest context, premierul a prezentat contribuţia României la efortul comunităţii internaţionale de soluţionare a crizei refugiaţilor.

Prim-ministrul Cioloş a menţionat că, prin eforturile sale, România a căutat să atenueze presiunea umanitară prin furnizarea de contribuţii financiare pentru organizaţiile umanitare internaţionale, cum ar fi: Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (ICRC), Agenţia ONU de Ajutorare a Palestinienilor Refugiaţi din Orientul Apropiat (UNRWA) şi Programul alimentar mondial. El a mai precizat că ţara noastră a acordat ajutor umanitar bilateral statelor afectate, respectiv Turcia, Iordania, Liban, Irak şi Afganistan.

”În strânsă cooperare cu agenţiile umanitare internaţionale, România oferă refugiaţilor şansa unei vieţi noi, oferindu-le adăpost temporar în Centrul de Tranzit de Urgenţă situat la Timişoara. De la înfiinţarea sa în 2008, această facilitate a oferit asistenţă pentru mai mult de 2.000 de refugiaţi, în timp ce cazurile lor au fost prelucrate pentru relocarea ulterioară. În ceea ce priveşte oportunităţile de educaţie şi angajare legală, România oferă tuturor copiilor cetăţenilor străini care beneficiază de protecţie aceleaşi drepturi la educaţie care se aplică copiilor români prin lege”, a adăugat Dacioan Cioloş.

El a reamintit faptul că luna trecută Guvernul României a trimis Parlamentului un proiect de lege care va crea un nou cadru de cooperare pentru dezvoltare şi ajutor umanitar.

”Procesul de revizuire a politicilor relevante în România se bazează pe convingerea că cel mai eficient mod de a face faţă crizei refugiaţilor este acela de a aborda cauzele sale principale şi pentru a sprijini ţările de origine ale refugiaţilor şi ţările de tranzit. În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România a sprijinit răspunsul coordonat al Uniunii, de a participa la procesul de transfer şi de realocare pe bază de voluntariat. România contribuie în mod substanţial, cu resurse umane şi mijloace tehnice la controlul frontierelor, precum şi la operaţiunile de căutare şi salvare în Marea Mediterană. În acest an, 49 de experţi naţionali în materie de azil au fost detaşaţi la FRONTEX şi la Biroul European de Sprijin pentru Azil (BESA). Asistenţa acordată astfel plasează România printre principalii colaboratori la răspunsul european comun în acest domeniu. Prin aceste eforturi, ne menţinem angajamentul faţă de cauza noastră umanitară comună, aceea de a răspunde crizei refugiaţilor”, a conchis Cioloş.

Sursa: www.mediafax.ro.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate