Revoluția generației în blugi

1
NOTA REDACȚIEI: Articolul de mai jos este scris de un cititor al publicației noastre. Am considerat mesajul transmis de domnia sa a fi unul demn de împărtășit, în contextul în care „Cenaclul Flacăra”, organizat în memoria lui Adrian Păunescu, e considerat „o rușine națională imensă” de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Mesajul IICCMER este asumat de Prof. univ.dr. Daniel Șandru, președintele instituției. Detalii aici – click.

„Mult-iubite și stimate președinte, conducător suprem al nu-știu-cărei instituții!

Cu nemăsurată mândrie patriotică, vă aduc la cunoștință că noi, cei îndobitociți de propaganda lui Păunescu, am devenit oameni integri, terminând facultăți pe vremea când mai existau adevărate facultăți, muncind apoi pentru progresul acestei țări, devenind nume cu răsunet în cele mai selecte cercuri științifice (Daniel Tătaru vă spune ceva?), artistice, culturale și de orice altă natură (benignă) doriți dumneavoastră.

Propaganda la care am fost supuși ne-a obligat să iubim cinstea, frumosul, arta în toate manifestările ei (manelele nu pot fi încadrate la „artă”, dacă la asta v-ați gândit) și – mai ales! – să iubim această țară, cu bunele și cu relele ei, pentru că este România noastră!

Probabil nu aveți cum să vă amintiți cum Omul pe care acum îl huliți și încercați să îl denigrați a avut puterea de a umple stadioane și de a face zeci de mii de oameni să cânte, la unison și din toată inima: ”Jurăm că pentru țară/Și viața ne-o vom da!”.

De asemenea, nu vă puteți aminti că atâția mari artiști ai vremii au debutat sau și-au sporit renumele participând la spectacolele Cenaclului Flacăra. După cum nu vă puteți aminti că emisiunea lui Păunescu de joi seara era singura din țară unde puteai asculta și câte o melodie din muzica străină – și ce muzică!!! Beatles, Bob Dylan, Pink Floyd… dar mă opresc, pentru că presupun că aceste nume nu vă spun mai nimic, deși noi – adolescenții de atunci – renunțam la întâlniri doar pentru a sta trei ore cu urechea lipită de radio.

Nu mai vorbesc de talentul uriaș ca poet al acestui om! Dacă ați fi capabil să înțelegeți măcar o banală metaforă din versurile sale, în caz că i-ați citit măcar o singură poezie, ați tăcea chitic pe subiectul Păunescu!

Haideți să încercăm să ne amintim împreună de un singur scriitor, poet, artist sau cântăreț care nu s-a văzut obligat pe atunci de cenzură să proslăvească imaginea „conducătorului iubit”, viața extraordinară din România și decadența oricărei alte firme de orânduire! Un singur exemplu vă voi da: Dan Spătaru, cu „La noi” sau cu mai puțin cunoscuta ”Hai la vot!”.

Iar acum încercați să ne interziceți și amintirile, și nostalgiile, și plăcerea de a-i revedea pe puținii membri ai Cenaclului care mai sunt în viață? Ce ne recomandați în schimb – Electric Castel, Neversea, poate Salam sau Guță!?

În calitate de conducător al acestei instituții, indiferent cum ați fost numit în acea funcție, cred că ați putea găsi o mulțime de alte lucruri cu adevărat grave din vremurile comunismului pe care să la analizați și – poate – să încercați să le soluționați. Îmi este greu să cred că frumosul dumneavoastră salariu, plătit din bani publici, remunerează un ins care atacă fățiș o întreagă generație.

Aveți suficienți inculți printre tinerii pe care i-a urzicat cartea, mulțumiți-vă să îi manipulați pe ei; iar pe noi, cei care n-am băut cerneală sub propaganda lui Păunescu, lăsați-ne să ne trăim frumos restul de viață.

Închei cu celebra replică a lui Puiu Călinescu: „Nu vă salut! Bună ziua!”.” (E.S.)

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. E. S. spune

    Vă salut cu respect și vă mulțumesc!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate