Restricțiile de circulație noaptea, o măsură cretină

0

România, ca de obicei, nu se dezminte și aplică niște măsuri absolut cretine cum este cea cu interzicerea circulației pe timp de noapte.

Vin niște șmecheri de la guvern și ne prostesc, dându-ne exemplu de alte țări civilizate unde s-au impus aceste restricții de circulație pe timp de noapte. Păi acele alte țări au viață de noapte. Au zeci de cluburi, magazine și localuri deschise noaptea. Au transport în comun noaptea, au baze sportive deschise noaptea, au orice vor noaptea. La ei noaptea e aproape ca ziua, pe când noi suntem așa de rupți în fund de foame că de abia mai avem viață de zi. Cum să compari viața de noapte din România, unde nici nu mai ai unde să ieși cu viața de noapte din alte țări.

Desigur că nu vă sfătuim să încălcați această regula cretină pe care de fapt peste 90% dintre români o respectă din obișnuință, nu mai e nici naiba pe străzi după ora 23. Doar suntem scârbiți de aceste abuzuri de putere făcute de un guvern care dacă ar fi pus câte un pat în plus în fiecare secție de ATI de fiecare dată când mai dădeau câte o restricție cretină acum am fi avut cele mai mari secții ATI din lume, dar nu… guvernul nostru nu a pus paturi în plus la secțiile ATI de un an de zile de când a început pandemia. Guvernul și-a exercitat puterea politică doar.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate