Reîntâlnirea elevilor și profesorilor de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” şi Liceul „Saint-Exupéry”

0

În săptămâna 28 ianuarie-2 februarie 2019, Colegiul Naţional „Petru Rareş” a primit 20 de elevi şi 3 profesori francezi de la liceul înfrățit, „Saint-Exupéry” din Saint-Raphaël, regiunea Provence-Alpes-Côte d’Azur, Franţa. Cele două licee s-au înfrăţit în 2016, în urma a doi ani de colaborare într-un proiect ERASMUS+ de parteneriat strategic.

Pe baza acestei înfrăţiri, în fiecare an au loc schimburi d elevi şi profesori, iar cheltuielile de deplasare, cazare şi hrană sunt suportate de fiecare participant a proiect, cu sprijinul asociaţiilor de părinţi şi al şcolilor de provenienţă. Proiectul este coordonat, în România, de profesorii de limba franceză. La spectacolul de bun venit oferit de elevii liceului nemţean, a fost invitat şi ansamblul folcloric „Floare de colţ”, care i-a încântat pe francezi cu frumuseţea dansurilor noastre moldoveneşti.

În fiecare an, schimbul de elevi are o tematică, în jurul cărora se desfăşoară activităţile. Tema de anul acesta este „Stilul de viaţă sănătos al tinerilor europeni”, temă generoasă care a permis atât desfăşurarea unor cursuri interactive (rolul sării în alimentaţie, aditivii alimentari, experimente distractive, telefoanele mobile şi radiaţiile electromagnetice, atelier de arta grafică şi spectacol de teatru ca mijloc de odihnă activă, saline din România),  cât şi a unor activităţi sportive (dans sportiv, karate, patinaj), ori excursii (la salina de la Praid). Pentru un exemplu de alimentaţie sănătoasă, elevii au preparat pizza prieteniei la Pizza Romana din Shopping City Piatra-Neamţ şi au degustat alimente bio la ferma TCE 3 Brazi de la Zăneşti. Profesorii români de la „Petru Rareş” au asigurat desfăşurarea orelor în franceză sau engleză. Elevii francezi au descoperit imaginea adevărată a României (au aflat, printre altele, şi despre marele poet naţional, Mihai Eminescu), despre care nu ştiau mare lucru, şi s-au bucurat de ospitalitatea binecunoscută a colegilor nemţeni. În ultima lor zi de şedere în România, au fost încântaţi de farmecul Bucureştiului.

            Dincolo de activităţile pregătite de elevii români, elevii francezi, însoţiţi de un profesor de limba franceză, Pascaline Roux, de un profesor de istorie, Aurélie Eloto, şi de un profesor documentarist, Christine Denel, francezii au fost uimiţi să întâlnească tineri ca ei, cu care s-au înţeles foarte bine şi cu care au practicat cu succes franceza şi engleza (în cadrul cursurilor şi în timpul liber). Reuşita acestei săptămâni de activităţi  dovedeşte că munca echipei de la Petru Rareş implică un nivel înalt de pregătire a elevilor şi deschidere spre ceea ce înseamnă valorile europene, reunite sub deviza „unitate în diversitate”.

            În săptămâna 17-24 martie 2019, cei 23 de elevi şi profesorii lor de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” vor fi găzduiţi la Saint-Raphaël.

Echipa managerială:

Director, profesor Grigoruţă Oniciuc. Director adjunct, profesor Claudia Jora

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate