Prognoza meteo până la data de 6 iunie – Cum va fi vremea

0

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR ÎN INTERVALUL 24 MAI – 06 IUNIE 2021

MOLDOVA
În prima parte a intervalului, deşi cu uşoare variaţii de la o zi la alta, valorile termice se vor situa în jurul celor normale sau chiar peste cele climatologic specifice (cu maxime de 22…25 de grade şi minime de 11…15 grade). Între 28 mai şi 1 iunie, vremea va fi în general răcoroasă, mai ales în nordul regiunii, astfel că, mediat regional, la amiază vor fi temperaturi de 18…22 de grade, iar noaptea 7…11 grade. Ulterior, estimările indică o încălzire a vremii, spre un regim
termic apropiat de cel obişnuit.
În intervalul 26-28 mai, vor fi perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii extinse şi pe alocuri se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate. Proabilitatea de ploaie va fi ridicată şi între 31 mai şi 3 iunie.

LA MUNTE
În prima parte a intervalului, deşi cu uşoare variaţii de la o zi la alta, valorile termice se vor situa în general în jurul celor normale sau chiar uşor peste cele climatologic specifice (maxime de 14…20 de grade şi minime de 4…9 grade, cu valori mai scăzute la altitudini mari). Între 28 mai şi 2 iunie, vremea va fi răcoroasă, astfel că la amiază vor fi temperaturi de 10…15 grade, iar noaptea 2…6 grade. Ulterior, estimările indică o încălzire a vremii, spre un regim termic din nou
apropiat de cel mediu multianual.
Din data de 25 mai, vremea va fi în general instabilă, cu perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii extinse şi local se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate (în special în intervalele 26-28 mai şi 31 mai-2 iunie).

Sursa: meteoromania

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate