Prefectura USR Neamț manipulează grosolan pe tema crizei apei. Vă prezentăm situația reală din județ
După cum știți, în ultima perioadă, Prefectura Neamț, condusă de un prefect USR, a tot ieșit public pe tema problemelor cu apa din Neamț, dar în special pe situația din zona Târgu-Neamț, unde USR are interese politice.
În acest context, prefecta USR a tot convocat comisii și comitete în care principala companie pusă la zid a fost APA SERV, operator care are, într-adevăr, probleme serioase cu livrarea apei în anumite zone din Neamț și care este asociat permanent de cei de la USR cu PSD, Arsene, etc.
Numai că în județul Neamț nu există doar APA SERV. Mai operează și APAVITAL Iași, companie controlata de PNL, care deservește municipiul Roman și zece comune din județ și care nu a fost prezentă la nicio ședință de la Prefectura Neamț deși are localități în Neamț unde a sistat alimentarea cu apă.
Pentru o corectă informare, haideți să vedem harta alimentării cu apă din Neamț.

Cu roșu sunt localitățile deservite de APA SERV, cu albastru cele deservite de APAVITAL, iar cu galben sunt localitățile care nu sunt deservite de niciuna dintre cele două mari companii.
Și aici apare partea despre care se vorbește mult mai puțin. O parte dintre localitățile colorate cu galben au sisteme proprii de alimentare cu apă, puțuri sau alte surse locale. În unele cazuri există sisteme autorizate pentru apă potabilă, iar în restul, majoritatea, oamenii depind încă de surse individuale.
Da, știm. De la Prefectură ați auzit în special despre cum nu este apă în localitățile din zona Târgu-Neamț deservite de APA SERV și unde sunt primari PSD. Despre situația tuturor celorlalte localități din județ, despre câți oameni nu au nici astăzi acces la o rețea publică de apă potabilă și despre soluțiile pentru ei se vorbește incomparabil mai puțin.
Nu spunem că APA SERV nu trebuie verificată. Dimpotrivă. O mulțime de politicieni din Neamț au făcut averi din banii de la ApaServ. Dacă nu livrează apa pentru care oamenii plătesc, compania trebuie să explice de ce, cine este responsabil și când rezolvă problema. Dar aceeași preocupare trebuie să existe pentru toți locuitorii județului Neamț, indiferent dacă primarul este PSD, PNL, USR, AUR sau independent și indiferent cine administrează rețeaua. Nu?
Altfel, totul începe să semene cu un joc de imagine marca USR Neamț.
Un joc de imagine care, culmea, nici măcar nu credem că folosește USR. Toate bălăcărelile din triunghiul PSD–PNL–USR nu fac decât să trimită electorat către zona suveranistă. Dacă PSD și PNL în Neamț au ajuns într-o formă sau alta să dea mâna, USR Neamț, prin modul în care prefecta sa gestionează public această criză, a devinit unul dintre cei mai buni agenți electorali ai AUR.
Desigur, am încercat să o invităm pe doamna prefect într-o emisiune pentru a discuta despre alimentarea cu apă din întreg județul Neamț dar are alte chestii mai importante de făcut.
Poate ar fi fost o bună ocazie să aflăm nu doar cine este vinovatul connvenabil pentru USR, ci și câți nemțeni au astăzi apă potabilă la robinet, câți nu au, cine răspunde pentru fiecare zonă și ce face concret Prefectura pentru ei.
Iosub Robert