Lucian-Nicolae Gabur a fost un polițist bun

Lucian-Nicolae Gabur, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Neamț, este anchetat de DNA pentru trei infracțiuni de trafic de influență și patru infracțiuni de luare de mită. Acuzațiile sunt grave, iar dosarul se află în faza urmăririi penale. El beneficiază de prezumția de nevinovăție. Dacă a săvârșit faptele de care este acuzat, trebuie să plătească. Fără discuție. Nu căutăm nicio scuză, niciun pretext și nicio circumstanță atenuantă pentru corupție. Credem că faptele de corupție dovedite trebuie pedepsite exemplar, indiferent de numele, funcția sau gradul celui care le comite.

Spunem asta de la început, ca să fie limpede: nu îi luăm apărarea în privința presupuselor fapte de corupție. Munca din trecut și lucrurile bune făcute de un om nu îi dau dreptul să încalce legea. Cu atât mai puțin unui polițist, de la care oamenii așteaptă tocmai respectarea și apărarea ei.

Nu ne-a ajutat niciodată cu nimic și nu avem vreo datorie față de el. Îi știm însă activitatea de foarte mult timp. Din ceea ce am urmărit de-a lungul anilor, aprecierea noastră este că a fost un polițist bun, care a făcut multe lucruri bune și a ajutat mulți oameni. Iar când spunem „a ajutat”, ne referim la sprijinul firesc pe care un polițist îl poate oferi oamenilor prin munca lui, în limitele legii.

Deci nu este unul dintre polițiștii despre care se vorbea prin oraș că iau șpagă. Dacă a luat, cel mai probabil a fost un derapaj. Ce conjuncturi au existat și ce s-a întâmplat, de fapt, vom afla din anchetă.

În opinia noastră, în spatele gradului și al responsabilităților la care a ajuns a existat foarte multă muncă. Este foarte urât să transformăm acum întreaga lui carieră într-o poveste despre corupție. Acuzațiile de astăzi trebuie cercetate până la capăt, cu probe și cu răspundere pentru fiecare faptă dovedită. Dar ele nu ne obligă să pretindem că nu am apreciat niciodată nimic din activitatea lui.

După apariția știrii, am văzut reacțiile de pe internet. Unii s-au repezit ca vulturii la pradă. „Borfaș”, „zdreanță”, „să meargă la pușcărie”, „să fie arestat”. Au apărut inclusiv acuzații că din cauza lui se nenorocesc copii, pornind de la ideea, tratată deja ca un verdict, că ar fi dat permise pe șpagă. Comunicatul DNA vorbește despre bani pe care i-ar fi primit în schimbul promisiunii de a interveni asupra examinatorilor și pentru programări prioritare. Stabilirea faptelor și a vinovăției aparține justiției.

Nici pe oamenii revoltați nu ne grăbim să îi condamnăm. Societatea este sătulă de corupție. Suntem sătui cu toții. De bani ceruți pentru lucruri care ar trebui făcute normal, de uși deschise prin relații, de sentimentul că omul corect stă și așteaptă, în timp ce altcineva găsește mereu o scurtătură. Revolta este justificată. Înțelegem de unde vine furia, chiar dacă ea nu poate ține loc de probe sau de hotărâre judecătorească.

Dar avem o întrebare pentru ceilalți: unde sunt toți cei care îl apreciau?

Unde sunt oamenii pe care i-a sprijinit în mod corect? Unde sunt cei care au muncit alături de el, cei cu care a construit ceva în Poliție, cei care îi cunoșteau activitatea și îi spuneau cât de bun este? Unde sunt cei care îl întâmpinau cu atâta respect? Unde au dispărut toate aprecierile lor?

Au fost sincere? Sau respectul acela era doar pentru funcție, pentru uniformă și pentru gradele de pe epoleți? Câtă vreme omul avea o poziție, era bun, era apreciat, era căutat. Acum, când numele lui apare într-un dosar penal, nu mai poate nimeni să spună un lucru bun despre el fără să se teamă că va fi acuzat că apără corupția?

A recunoaște ce a făcut bine un om nu înseamnă a-i scuza ceea ce a făcut rău. Nimeni nu le cere celor care îl cunosc să conteste probe pe care nu le-au văzut sau să garanteze nevinovăția lui. Dar pot spune cinstit ce știu din propria experiență. Pot păstra o apreciere pentru munca lui și, în același timp, pot cere să răspundă pentru orice faptă ilegală care va fi dovedită.

Din păcate, reacțiile acestea spun ceva și despre felul în care am ajuns să judecăm oamenii. Parcă nu mai avem răbdare să îi privim în întregul lor. Poți face lucruri bune ani la rând, poți munci, poți fi de folos multor oameni, iar la prima greșeală tot ce ai făcut înainte este șters. Uneori, ștergem totul încă din momentul apariției unei acuzații, fără să mai așteptăm să vedem dacă ea se și confirmă.

Și există și situația inversă, la fel de greu de înțeles. Un om greșește repetat, îi dezamăgește pe cei din jur, face rău, iar când face, în sfârșit, un lucru bun, apar imediat înțelegerea și laudele. Parcă i se iartă dintr-odată tot trecutul. Celui de la care am avut așteptări bune îi refuzăm orice nuanță. Celui de la care nu mai așteptam nimic îi ajunge un singur gest ca să fie privit cu îngăduință. Nu este ceva aberant în această măsură?

Lucian-Nicolae Gabur trebuie să răspundă pentru ceea ce se va dovedi că a făcut. Aprecierea noastră pentru activitatea lui nu schimbă această cerință, dar nici nu putem să ne prefacem că nu știm cât a muncit pe bune în cariera lui de polițist. Întrebarea rămâne însă pentru cei care îl lăudau ani la rând și astăzi nu mai găsesc niciun cuvânt: îl respectați pe omul acela sau doar funcția pe care o avea?