Poluatorul nu plătește, noi toţi plătim!

Este un fapt concret că principala problemă a lumii moderne o reprezintă poluarea mediului înconjurător. Pământ, aer, apă, elementele indispensabile vieții. Fără reglementări clare care să fie respectate, riscăm să fim otrăviți și sufocați de gunoaiele pe care le producem. Aici este necesară permanent intervenția clară și fermă a autorității statale, care prin programe și măsuri să ne apere dreptul la o viață curată și sănătoasă.

În acest scop şi mai ales sub presiunea organismelor europene a căror parte suntem, s-au adoptat şi la noi, o serie de reglementări comunitare de mediu, din cuprinsul cărora, reiese un principiu corect. ,,Poluatorul plătește!” Acest principiu, pus cu adevărat în practică, ar face România cu mult mai curată.

Dar plătește într-adevăr poluatorul? Măsurile de corecţie luate după poluare, mai pot aduce mediul la parametrii inițiali?

În teorie suntem tari dar să vedem ce se întâmplă în practică. În realitate, de cele mai multe ori nu plătește poluatorul, ci alții! Victimele colaterale, vorba liderului meu de sindicat! Și vreau aici să mă refer, la apele noastre de munte albastre și repezi, care nu duc lipsă de poluare. În primul rând sunt poluate masiv cu mase plastice! Miliarde de peturi. Sute de tone! De unde vin? De multe ori chiar de aproape, de la unii dintre noi mai inconştienţi! Aruncate în decor, sau la marginea pâraielor care trec pe lângă aşezări, la prima ploaie mai serioasă sunt antrenate și aterizează direct în lacurile de acumulare a hidrocentralelor de pe Bistrița. De unde le strâng cu mari eforturi și le duc la reciclare cei care nu au nici o vină. Victimele colaterale. Exemplu concret este societatea Hidroelectrica, care colectează anual din lacuri cantități uriaşe de deșeuri din plastic. Pe banii lor.

Aici, există un vinovat puternic, căruia nu-i pasă. Statul nostru capitalist, multilateral dezvoltat, care nu doreşte să ia măsuri! Dacă consumatorul ar plăti 50 de bani garanția unui PET la cumpărare, iar banii s-ar primi integral înapoi la returnarea acestuia în puncte de colectare, în maxim 6 luni nu mai găsești nici un ambalaj aruncat. Şi banii daţi garanţie la magazin, s-ar întoarce înapoi la oameni. Mai ales că populația este săracă și activitatea de colectare, poate genera oarece venituri consistente. Totul e să se vrea. Până atunci tot noi plătim, dar în lipsa măsurilor poluarea continuă.

Alte surse puternice de poluare a apei, sunt deșeurile de masă lemnoasă rămase în păduri după exploatări, si care sunt antrenate la vale de torenți. Șmecherii câștigă bani din vânzarea lemnului, iar ce rămâne în urmă în pădure, nu interesează pe nimeni. Se mai adaugă și noroaiele care vin la vale pe albii, datorită eroziunii accentuate a solului, produsă în urma distrugerii ecosistemului silvic, prin construirea exagerată de drumuri forestiere și alte amenajări. În cazul de față, cei care trebuie să plătească sunt silvicultorii. Ei gestionează pădurile şi permit ca în arealul lor de supraveghere să se întâmple orice. Deocamdată plătim noi. 250 de lei pe metrul de lemn pentru foc, dublu faţă de cât valorează. Asta este măsura principală luată de stat pentru reducerea tăierilor de păduri. Dublarea preţurilor la masa lemnoasă, inclusiv a lemnelor de foc pentru populaţie. Genocid.

Al treilea principal factor de poluare a apei o reprezintă scurgerile în albiile râurilor a apelor poluate cu minereuri nocive din zona fostelor exploatări miniere din zonele Călimani, Crucea, etc. Aici trebuie să intervină statul prin măsuri eficiente de reconstruire şi izolare a fostelor sau actualelor mine de subteran sau suprafaţă, astfel încât agenţii poluanţi, încă puternic existenţi în aceste locuri, să nu fie transportaţi de apă spre aval. Prin proiecte finanţate din fonduri naţionale şi europene, se pot stopa aceste poluări. Nici aici nu se pune problema ca poluatorul să plătească, pentru că majoritatea întreprinderilor miniere sunt desfiinţate. Până una alta, tot noi şi familiile noastre plătim. După ce bem apa furnizată din captările râurilor poluate.

G.D