Poemul din Grădina Olimpiei Sava
Cartea LEGENDE DESPRE PLANTE a Olimpiei Sava este una de legende versificate pentru copii, în care autoarea imaginează felul/împrejurările în care au apărut plantele pe pământ ori multe dintre numele acestora. Natura vegetală – poate că Edenul – a fost concepută tocmai pentru a putea primi în ea ființa omului, care va apărea ulterior în ordinea creației. De aceea aici sunt de găsit atâtea legături posibile între noi, oamenii, și minunile verzi. Pentru aceasta voi începe cu ultimul text (ca dovadă a unității cărții), „Semințe și Oameni”: „Când munca Lui Și-a terminat,/ Semințe omului a dat/ Preabunul Domn și l-a trimis/ Pe câmp. Să are, El i-a zis,// Să semene, dar i-a cerut,/ Oricâtă muncă-ar fi avut,/ Să nu adoarmă cât făcea/ Această treabă. El dorea// Să fie sigur că nu poate/ Cel rău s-amestece-ntre toate/ Semințele și pe-ale lui,/ Să strice roada omului.// Dar omul nu a ascultat/ De Domn, ori nu a rezistat,/ Atâta știm: c-a adormit./ Tiptil, cel rău a și venit// Și buruieni a semănat./ Când seama oamenii și-au dat,/ Să le separe n-au putut./ De-atunci chiar oameni s-au născut// Și buni și răi, amestecați,/ Și au rămas tot neschimbați,/ Cum buruienile-mpreună/ Cresc într-un lan cu planta bună”. Este aici o aluzie la Pilda Neghinei, (Matei 13) în care oamenii sunt asemănați cu boabele de grâu ori de neghină, sortiți să trăiască împreună aici, pe pământ, până la Judecata de Apoi, când vor putea fi separați. Semințele, așadar plantele, sunt pentru noi, oamenii, lecții divine, sunt metafore, ceea ce face din această carte, în ciuda unor abateri, una apropiată de poezie. Spun „abateri”, gândind la ceea ce se înțelege îndeobște prin poezie elaborată. Dar să nu uităm că autoarea se adresează copiilor, iar pentru aceasta se cere ca și ea să fie un copil perpetuu, înzestrat cu limbajul natural al acestora: spontaneitatea, simplitatea, intuiția, cuvintele-cheie. Ori Olimpia Sava cunoaște foarte bine ce-a spus Iisus despre copii și mântuire: „Până nu veți fi ca acești prunci, nu veți putea intra în Împărăția Cerurilor”, iată, fie și numai implicit, motivul pentru care avem azi în fața noastră seria cărților de legende ale Olimpiei Sava, între ele și cea de care ne ocupăm acum, LEGENDE DESPRE PLANTE. Dar nu numai atât, sunt zeci de alte volume ce m-au bucurat, precum: „Petale de suflet”, „Poverstioare hazlii pentru voi, iubiti copii”, „Simfonia naturii”, „Amintiri de pus la icoană”, „Vreau să-nvăț o poezie”, „O scenetă pentru fiecare”, „Paronimele”, „Omonimele”, „Sinonimele” (4 volume), „Poezii mici și ușoare pentru cei din grupa mare” etc.
Ne aflăm, ca la Facere, în dimineața zilei grădinilor când în iarba lor, adunată-n chenare, trebăluiesc mâinile noastre până când cerul nu va mai fi bântuit de salcâmi, nici păsări fierbinți nu vor mai întrece cu un imn dealul din depărtare. Cartea aceasta e un vânt de peste roua grădinii unde copiii în joaca lor matinală au intuiția originii tuturor plantelor sau ale numelor acestora, mai toate revendicându-se de la realități în care sunt implicate personaje sfinte venite din Scripturi ori altele din miturile străine. Întâlnim aici nume precum: Maica Domnului, Domnul Iisus, Sfântul Petru, dar și Zeus, Archemorus, Iunona, Hades, Venus, Apolo.
Nucul este acela care a ascuns pe Sfânta Fecioară cu Pruncul de urmăritorii lui Irod de pe drumul Egiptului; salcia a salvat de la înec pe puii unei pisici, de aici numele de „mâțișorii de salcie”; legenda urzicii reia tema din pilda biblică cu cei chemați la cină, sau cea din „Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă; ceapa ca și vița-de-vie au fost chemate la existență grație jertfelor unor fete nevinovate. Cele mai multe dintre plante/flori vin din împrejurări legate de Maica Domnului și Domnul Iisus Hristos: Floarea Lacrimilor, Floarea de Colț, Crizantema, Mâna Maicii Domnului, Floarea Paștelui, Floarea Pătimirii, Fragii de Câmp, Salvia, Busuiocul.
Această carte este și una de poezie, decupată direct din realitatea creată de Dumnezeu. Cât de necesară este poezia pentru noi vom înțelege când vom constata că structura ei (real și imaginar) este similară cu cea a omului (trup și suflet) și că ea ne precede, fiind prezentă în trama din care este țesută lumea.
Jorge Luis Borges spune că lucrurile exemplare părăsesc istoria refugiindu-se în mit/legendă, spre a fi salvate de la amenințarea neantului. Ceva asemănător spune și Iisus: „Cine este prieten cu lumea se face vrăjmaș Lui Dumnezeu” ori Mihai Eminescu în versul: „Iar în lumea cea comună a visa e un pericul/ Căci de ai cumva iluzii, ești pierdut și ești ridicul”.
Aceasta este Olimpia Sava, cea care a salvat de la uitare, prin răpirea în legendă, a ceea ce-i este mai drag – frumusețea, fie și în parte, cu care am fost dăruiți de la Facere..
Constantin Oancă
