„Piromanul” din Borleşti a fost prins

2

piromanPe fondul ultimelor evenimente din comuna Borleşti (incendii provocate intenționat de o persoană), am primit pe adresa ziarului nostru următorul mesaj. „În comuna Borleşti din judeţul Neamţ, se petrec lucruri tragice pentru săteni. Aproape în fiecare seară are loc câte un incendiu. Victimele acestor incendii sunt stogurile de fân, strujeni, grajdurile, chiar și garaje. Localnicii rămân fără strânsură la animale. Ceilalţi stau mereu cu frica de a nu fi și ei victimele acestor incendii. Cel mai afectat a fost un localnic unde a ars un grajd de animale de cca 44 m lungime. Animalele au fost salvate la timp. Cine este autorul acestor incendii, nu ştim, adică noi localnicii. Până ce nu va fi inclusă și presa, nu se va afla niciodată făptaşul. Vă mulţumesc!”.

În urma acestui mesaj, am hotărât să mergem la faţa locului, pentru a vedea ce se întâmplă. Din fericire, nu a mai trebuit să facem vreo investigaţie, deoarece între timp, am aflat din surse neoficiale, că suspectul a fost prins. Este vorba despre un tânăr de 19 ani din localitate, care se află în custodia poliţiei şi care este anchetat pentru incendierea intenţionată a mai multor gospodării din Borleşti.
Sperăm cu această ocazie ca spiritele să se mai liniştească în această comunitate, iar noi vom reveni cu amănunte pe parcurs ce ancheta se va desfăşura.

N. L. (sursa: ziarroznov.ro)

Detalii aici:

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. D.j. Max Dragos spune

    de ce nu se pun poze cu astfel de delicventi?! :l :/

    1. Tibi spune

      DRAGOS ! si TU acum , Nu stii zicala cu HOTUL , cu un pacat Pagubasul cu o mie , Mie asta i mi aminteste de unu de l am vazut la Tv , la De ale lu MITICA , care tot asa omu cand era in sucar ori il sucarea cineva , Nu reactiona a la melteanu ,, Cea ta , samd NU mocnea in El , iar noaptea , te incingea , aprindea dupa caz ,situatie . DE fapt ce sa ne miram ? cand acum ceva vreme se aprindeau ele niste autoturisme , imobile prin P NT , tot asa pe pricipiu ,, Raposarea Voinicului de manuta piticului .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate