Perioada în care consumatorii casnici de energie electrică pot încheia contracte pe piaţa concurenţială, prelungită

0

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a prelungit până la 30 iunie perioada în care consumatorii casnici de energie care până acum erau în regim reglementat îşi pot alege o oferă în piaţa concurenţială de la furnizorul lor, se arată într-un nou proiect de ordin al ANRE.

Dacă aleg oferta furnizorului lor pe piaţa concurenţială până la 30 iunie, facturile lor se vor regulariza, astfel încât acea ofertă să se aplice începând cu 1 ianuarie.

Furnizorii de ultimă instanţă pot să aplice clienţilor casnici din serviciul universal, fără discriminare şi condiţionalitate, o reducere comercială începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la cel puţin 30 iunie 2021, egală cu diferenţa dintre preţul din oferta de serviciu universal aplicabila în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2021 şi preţul din oferta concurenţială prevăzută la alin. (2) valabilă la data de 1 ianuarie 2021”, potrivit noului ordin.

Potrivit notei de fundamentare, prin această prelungire, clienții vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a se informa și hotărî cu privire la oferta pe care o vor alege.

Furnizorii de energie electrică care încheie contracte cu clienţii casnici din serviciul universal pot să ofere o reducere la preţul din oferta concurenţială care să permită recuperarea de către client a diferenţei faţă de preţul de serviciul universal aplicat în perioadă cuprinsă între data de 1 ianuarie 2021 şi data intrării în vigoare a contractului în regim concurenţial/serviciu universal după caz. Începând cu data de 1 iulie 2021, în cazul clienṭilor casnici care nu au încheiat cu un furnizor un contract concurenṭial cu intrare în vigoare până la data de 1 iulie 2021, consumul de energie electrică realizat de la respectiva dată se facturează de către furnizorii de ultimă instanṭă cu un preṭ egal cu preṭul din oferta de serviciu universal în vigoare începând cu data de 1 iulie 2021”, se mai arată în proiectul citat.

Ministrul a anunțat că vrea să schimbe legislația astfel încât toți consumatorii care au fost în regim reglementat până la 1 ianuarie 2021 și care nu au încheiat contract pe piața liberă „să intre direct pe preţul concurenţial, cel mai ieftin al furnizorului actual”. Mai exact, să nu mai fie trecuți automat pe serviciul universal, la preț mult mai mare decât pe piața liberă, așa cum se întâmplă în prezent.

Abia apoi, consumatorul va avea posibilitatea să caute și să încheie ce contracte doresc, cu orice furnizor și astfel să fie evitată situația în care prețurile contractelor să fie mărite automat odată cu liberalizarea pieței.

ANRE arată că, din cei aproximativ 5,7 milioane de clienți casnici care aveau încheiat contracte reglementate de energie electrică la finalul anului 2020, doar o mică parte au fost interesați de alegerea unei oferte pe piața concurențială. Cei care au fost interesați s-au confruntat cu dificultăți atât în ceea ce privește analiza ofertelor de piață, cât și în ceea ce privește contactarea potențialilor furnizori.
Piaţa de electricitate a devenit complet liberalizată începând de la 1 ianuarie 2021, ceea ce înseamnă că românii nu mai plătesc preţuri stabilite de ANRE, ci trebuie să compare şi să-şi aleagă de pe piața liberă oferta care fi se pare a fi cea mai avantajoasă.

surse: Agerpres; b1.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate