În perioada 27-28 mai, municipiul Piatra-Neamț va fi gazda celei de-a doua ediții a Festivalului Dacic Petrodava

2

În acest sfârșit de săptămână, în perioada 27-28 mai, municipiul Piatra-Neamț va fi gazda celei de-a doua ediții a Festivalului Dacic Petrodava. Una dintre cele mai vechi așezări umane de pe teritoriul României se află la Piatra-Neamț – Cetatea Petrodava, cetate ce aparține civilizației dacice începând cu secolul II î. Hr.

Numele cetății este menționat de Ptolemeu în lucrarea Geographia în cadrul descrierii Daciei, unde sunt enumerate 43 de localități (cetăți). Corelațiile istoricilor duc la concluzia că această fortăreață, împreună cu cetatea învecinată de pe dealul Cozla, a reprezentat un centru puternic care avea rolul de a supraveghea Valea Bistriței.

Este singurul eveniment de acest gen din regiunea Moldovei, eveniment prin care se promovează patrimoniul istoric și cultural al orașului nostru. Aceste adevărate lecții de istorie vie care se vor desfășura pe parcursul festivalului, prezentate cu ajutorul trupelor de reconsituire istorică, au tradiție în Europa.

Printre organizatori, alături de Primăria Piatra-Neamț, se numără domnul dr. Liviu Zgârciu, președintele Asociației Culturale pentru Istorie Vie și domnul Constantin Lăpușneanu de la Asociația Geto Dacii din Moldova.

„Vă invităm sâmbătă și duminică, pe platoul Curții Domnești la o călătorie în Antichitate la Festivalul Dacic Petrodava.”, este apelul lansat către pietreni și iubitorii de istorie de primarul Dragoș Chitic, în cadrul conferinței de presă de astăzi.

Programul festivalului

Vineri, 26 mai 2017 –Prologul evenimentului

  • 10.00 – Lecție de istorie vie: Daci vs Romani, Colegiul Național ”Petru Rareș”

Sâmbătă, 27 mai 2017

  • 12.30 – Ceremonia oficială de deschidere a festivalului ;
  • 12:50-13:00 – Prezentarea taberelor si a atelierelor meșteșugărești;
  • 13.00 – Deschiderea taberelor și a atelierelor meșteșugărești (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Întreținere echipamente, Jocuri romane, Plante dacice, Machete, Scriptoria, Fierărie, Metaloplastie, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori)
  • 18.30 –  Dansuri antice ; Prezentarea trupei de Daci; Morituri te salutant! Lupte de gladiatori ; Târg de sclavi ; Prezentare echipament dacic și roman, demonstrații militare;
  • 21.30 – Paradă de noapte cu torțe
    Traseu :Teatrul Tineretului – Casa de Cultură a Sindicatelor – Muzeul de Istorie – Hotel Ceahlău – Teatrul Tineretului.

Duminică, 28 mai 2017

  • 12.00 – Deschiderea taberelor și a atelierelor meșteșugărești (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Întreținere echipamente, Jocuri romane, Plante dacice, Metalurgie, Machete, Scriptoria, Fierărie, Metaloplastie, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori)
  • 16.15 – Dansuri antice ; Lupte de gladiatori ; Al doilea asediu al Petrodavei ; Salutul trupelor și închiderea festivalului.

Click aici pentru a vedea ediția de anul trecut.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. sergiu nemteanu spune

    cam multe festivaluri penibile copiate de la altii…. dc nu exista cava bun si fain si facut cum trebuie specific orasului nostru? dc cheltuim aiurea , dc nu facem ceva fain?

  2. Stefan spune

    Primul Dac al orasului a facut ceva pentru punerea in valoare a Cetatii Dacice Petrodava?!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate