Pediatrie Piatra Neamț: „Ei, dar ce, nu mai sunt medici de familie în oraș?” – Locul unde NU vrei să ajungi nici dacă trebuie

Este sezonul virozelor și se pare că micuții sunt, ca de obicei, cei mai afectați, din mai multe perspective. Pe lângă simptomele agresive specifice bolii, copilașii sunt victimele unui sistem de sănătate bolnav, defect și infect. Un sistem de sănătate pe care mulți dintre noi, părinții din Piatra Neamț, îl cunoaștem deja, însă putem spune că „suntem prea mici” pentru a-l schimba și nu reușim decât să sperăm la o minune.

Copil de 3 ani și jumătate, începe să aibă simptomele unei răceli în urmă cu aproximativ două săptămâni. La acea vreme am mers la un medic pediatru care ne-a recomandat o cură cu antibiotic (!). Fiind tratament recomandat de medic specialist, am respectat cu strictețe toate recomandările, având totuși un mic dubiu legat de administrarea antibioticelor în viroze. Zis și făcut, starea copilului dădea mici semne de îmbunătățire, atunci ne-am zis „Bun, medicul a avut dreptate să recomande antibioticul”, dar (pentru că mereu apare un „dar”), după terminarea antibioticului, starea copilului a început din nou să se înrăutățească, ba chiar era mai rău decât înainte de începerea tratamentului. Ce e de făcut? Ne luăm frumușel puiul pe brațe și mergem la un centru de permanență din Piatra Neamț. Acolo, după scurt timp, a fost văzut de un medic de familie, care, simplu și rapid, fără să îl consulte (!), doar din răspunsurile primite de la noi, ne-a recomandat un alt antibiotic. Bun… Începem alergătura prin oraș să cumpărăm medicamentele recomandate, misiune complet eșuată. Ne întoarcem la respectivul centru de Permanență, ni se recomandă un înlocuitor, reușim să îl cumpărăm, plecăm mai liniștiți spre casă. Începem tratamentul, încă șapte zile de distracție. Cu o zi înainte de încheierea tratamentului, un nou spectacol. Reapare febra, mai mare decât înainte. Atunci ne-am zis că este absolut necesar ca micuțul nostru să primească un consult medical pediatric, de urgență, pentru că febra (peste 39,5 grade) nu se lăsa învinsă sub nicio formă. Neștiind foarte bine medicii de la privat și programul acestora, alegem să mergem la Spitalul Județean de Urgență. Ajungem acolo în jurul orei 16:30, sala de așteptare plină: copii bolnavi, unii tușeau, alții aveau febră, alții vărsau și abia dacă se mai puteau ține pe picioare, părinți epuizați, sleiți de puteri și de răbdare. Ne adunăm ultimele firimituri de putere și așteptăm… Trece o oră, nicio mișcare, copilul încă arde, transpiră, plânge, într-un final se liniștește și adoarme în brațele mele. Din discuțiile cu părinții care erau deja acolo când am ajuns noi, aflăm că au deja mai bine de două ore de când așteaptă, deja începem să ne îngrijorăm. Una dintre mămicile din sala de așteptare vede asistenta și o întreabă „Doamnă, ce se întâmplă, așteptăm de mai bine de două ore și nu a intrat sau ieșit nimeni până acum. Copilul nu mai poate!”, la care, doamna respectivă îi răspunde ofuscată: „Ei, dar ce vreți să vă facem noi? Veniți aici toți, ce, în oraș nu mai sunt medici de familie?”… se face liniște, mămica începe să plângă cu copilașul în brațe… Un lucru absolut normal, pentru că la noi nu ai drept de replică și să ferească Dumnezeu să ai nevoie să mergi la spital să deranjezi pe careva… Cu ochii în lacrimi, mămica se întoarce către noi, cei care așteptam în sală și zice: „Oare este vreunul dintre noi aici din plăcere?”, atunci s-a cam stârnit zarva… Ne uităm la ceas, vedem că trecuseră deja două ore și jumătate de când eram acolo, timp în care mai veniseră câțiva părinți cu copilașii bolnavi, însă cei care erau înaintea noastră acolo, încă așteptau, coada efectiv nu se mișca, aerul devenise irespirabil, așa că am hotărât să plecăm și să revenim mai târziu, în speranța că se va mai elibera sala de așteptare. Zis și făcut, ajungem acasă, administrăm antitermice, scade febra într-un final, însă în jurul orei 22:15 temperatura crește din nou, ajunge la 39,9 grade, hotărâm să ne încercăm din nou norocul la Pediatrie. Ajungem, din nou coadă, ne ocupăm locul și așteptăm cuminți. Alți copii, alți părinți, aceeași poveste. Așteptăm aproximativ o oră, cineva a ieșit, intră altcineva, atunci ne-am zis „lucrurile încep să se miște, e de bine”. La un moment dat, din sala de consultații se aud glasuri și un plânset de copil „Ei, dar stai odată aici, ce, vrei să mori? Stai tu odată! Taci! N-auzi!”, și nu erau vorbele mamei, mama fusese trimisă la mașină după bagaje, urmau să fie internați. Urât, personalul medical vorbea cu un copilaș pe un ton greu de descris, toți cei din sala de așteptare ne priveam îngrijorați și probabil cu toții ne întrebam „oare așa ne va vorbi și nouă?”, sperând să nu se întâmple asta, totuși plătim atâția bani pentru asigurări medicale și nu cerem nimic în schimb, decât puțin respect, că de empatie nu poate fi vorba la Piatra Neamț. După aproximativ două ore vine și rândul nostru, ce pot spune este că am fost tratați frumos, cu respect, însă din punct de vedere medical, nu am rezolvat mare lucru, copilașul a primit o injecție și am fost trimiși acasă. Astăzi va trebui să revenim pentru o altă consultație, un test COVID și ce o mai fi. Încă stăm pe gânduri, azi ce va mai fi? Mai are sens să mergem doar pentru a vizita secția? Vom rezolva ceva? În tot acest timp, cât am stat în sala de așteptare atâtea suflete, nu am „combinat” între noi, virușii? Azi cât vom aștepta?… Va urma!

Dragi medici, dragi asistente, dragi infirmiere, sunteți aici cu un scop, nu pentru a ne trata ca pe niște cerșetori veniți la ușa dumneavoastră. Nu apelăm la domniile voastre pentru a vă deranja sau pentru a vă cere ceva imposibil. Nu venim de plăcere. Vrem să fim tratați NORMAL, Înțelegem că sunteți suprasolicitați, dar când ați ales acest drum, această meserie, știați ce vă așteaptă. Vă rugăm doar SĂ VĂ FACEȚI TREABA pentru care sunteți plătiți.

P.S.: Dragi cadre medicale, v-ar plăcea să fiți tratați astfel?

Este de necontestat faptul că sunt și cadre medicale dedicate, care își fac meseria cu drag, care știu cum să trateze pacienții cu respect, empatie și profesionalism, însă unele situații similare celei de mai sus lasă de dorit.