Panică mare la Piatra-Neamț. De acum este obligatorie publicarea contractelor

3

”Toate unitățile bugetare și firmele subordonate municipalității vor fi obligate să afișeze în mod transparent pe site-urile lor contractele pe care le încheie” a spus primarul Dragoș Chitic, referindu-se la o inițiativă a consilierilor locali liberali, inițiativă care a fost și aprobată în Consiliul Local la ultima ședință.

În opinia noastră această decizie are multe vicii ascunse, dar orice Hotărâre de Consiliu Local este perfectibilă. Chiar și așa, cum este acum această hotărâre, este un pas spre transparență, deci un pas pozitiv.

Ce nu au avut în vedere consilierii locali când au venit cu această propunere este faptul că ea contravine intereselor ”deep state-ului” pietrean. Teoretic, o decizie a Consiliului Local se pune în aplicare imediat cum primește avizul de legalitate de la Prefectură, adică în aproximativ 10 zile. Noi vom fi mult mai îngăduitori pentru că știm că este o misiune aproape imposibilă această transparentizare și acordăm un termen lărgit de 3 luni de zile. La începutul anului viitor vom reveni asupra subiectului ca să vedem dacă vor fi făcute publice toate contractele de la unitățile subordonate sau doar … unele.

Iată cine ar trebui să își facă publice contractele:
– Firmele subordonate primăriei (Salubritas, Urban, Publiserv, LocativServ)
– centre medicale
– creşele
– grădiniţele
– şcolile
– grupurile şcolare
– cantinele de ajutor social
– căminele pentru persoane vârstnice
– direcţiile de asistenţă şi protecţie socială
– Poliția Locală
– Direcţia de evidenţă a persoanelor
– Direcţia de impozite şi taxe locale

Dacă se va realiza aceasta transparentizare, dar integral, nu selectiv, municipiul Piatra-Neamț va cunoaște o relansare economică, deoarece se va vedea clar cine sunt firmele abonate la banul public și mai ales la ce prețuri, ceea ce va da curaj celor care muncesc cinstit să ia cașcavalul de la gura băieților deștepți din acest oraș.
Sperăm, cu toată sinceritatea, ca această Hotărare de Consiliu Local să se aplice în următoarele luni și să ne fi înșelat noi atunci când am apreciat că ”deep state-ul” pietrean e mai puternic decât Consiliul Local.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. cristina spune

    Ce „panica mare „???!!! D-lor ziaristi , oare nu stiti ca orice achizitie pe bani publici trebuie facuta prin SEAP ! Dar … e complicat sa cauti pe SEAP ( daca chiar vrei sa stii ce achizitii a facut o institutie publica !), e mult mai simplu ” mura in gura ” !, ca, na, documentarea cere timp( timp pe care d-nii ziaristi il pot folosi mult mai util la o terasa, etc! )
    Si tot niste nenorociti de bugetari sa mai aiba o grija in plus ; sa publice pe site cind cumpara 3 creioane si 2 maturi, ca altfel induc in eroare ” opinia publica” cu privire la cheltuirea banului public.
    Cine chiar vrea sa stie cum e cheltuit banul public ( nu ptr.campanii de presa in favoarea unuia sau altuia !) are o gramada de posibilitati de a se documenta.Doar sa vrea !

  2. Stefan spune

    Dar Primaria trebuie sa publice si ea contractele?!Intreb si eu…

  3. elena spune

    daca si cei de la CJ ar face la fel, ar fi minunat

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate