Omul de televiziune Dragoș Pătraru și-a lansat la Piatra-Neamț cartea ”Starea Nației”

1

Dragoș Pătraru, realizatorul emisiunii ”Starea Nației” de la Digi 24, s-a aflat sâmbătă, la Piatra-Neamț, unde și-a lansat volumul  ”Starea Nației”. Evenimentul a avut loc în sala Millenium a  hotelului Central Plaza, fiind un prilej pentru jurnalist de a se întâlni cu fanii pietreni. Participanţii au putut interacţiona într-un dialog deschis cu moderatorul TV pe teme diverse și achiziționa cartea ”Starea Nației”.

De asemenea, toate încasările obținute din vânzarea cărții vor fi merge către Alexandra, o elevă eminentă în vârstă 13 ani, din comuna Dobreni, care provine dintr-o familie cu probleme, pentru a-şi continua studiile.

”Eu merg peste tot în ţară, pentru a afla de la dumneavoastră ce anume vreţi să vedeţi la emisiunea ”Starea Naţiei”, ce vă place, ce nu vă place. Eu țin cont de toate opiniile pe care le primesc, emisiunea fiind făcută în funcție de sugestiile pe care le trimit telespectatorii. Așa că vreau să aflu de la dumneavoastră ce doriți de la emisiunea ”Starea Nației” și puteți pune orice fel de întrebare. ”, a declarat Dragoș Pătraru în debutul evenimentului.

„Rolul meu ca jurnalist este să caut adevărul și sunt întotdeauna în slujba interesului public. Rolul meu de jurnalist nu este acela de încuraja ceea ce se întâmplă acum cu foarte mulți jurnaliști, care încalcă democrația în numele democrație. Este ceea ce se întâmplă acum în România. Există lideri de opinie, jurnaliști, instituții de presă care cer să băgăm puțin democrația în dulap, îi mai dăm nişte picioare în gură. Dacă ar fi după acești oameni, toți cei despre care se crede că sunt corupți  (și le-am pus deja această cruce în frunte) ar trebui  împușcați. Avem această chestie, de 27 de ani, că după ce o să-i băgam pe toți la pușcărie o să începem să ne facem o țară. […]Nu poţi să faci aşa ceva.  Mai bine sunt o mie de corupţi afară, în libertate, decât să fie încălcate drepturile unui singur om, iar în momentul acesta, în spatele instituţiilor de forţă ale statului, a procurorilor, s-au așezat mulți jurnalişti care încurajează abuzurile.” a mai punctat cunoscutul om de televiziune.

Discursul jurnalistului Dragoş Pătraru a fost unul revigorant, inspirat, care a scos la iveală o personalitate sinceră.

Despre volumul ”Starea Nației”:  Lucrarea conține 120 de texte apărute în emisiune, dar și 30 de texte noi, scrise de Mihai Radu și Dragoș Pătraru pentru această „ediție specială tipărită” a emisiunii. Acestea sunt grupate pe patru capitole: români și România, politică, social și viață, desigur, denumite sugestiv în carte. „Democrația pe înțelesul nostru”,„Școala te scapă de facultate”, „Politică fără delicatețuri” și „Dați-ne și nouă niște bani furați!” sunt doar câteva dintre texte care se vor regăsesc în volumul de informare, educare și divertisment. Dragoș Pătraru își propune combaterea stereotipurilor de orice fel și încurajarea spiritului critic, inclusiv prin caricaturile schițate de Octav Mardale.

Evenimentul a fost organizat de Rotaract Club Piatra-Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Elena spune

    Felicitàri domnului Pàtraru.il admir mult si ca dumnealui sunt atàtia alti ziaristi care merità stima si respectul nostru.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate