Omul care poate transforma o bucată de fier în artă – Încă mai avem maeștri fierari

0

„Meseria e brățară de aur”. Da, vorba asta e veche, dar tare bine ar fi să ne dăm seama cât este de adevărată și să insuflăm această idee și copiilor nostri. O meserie pe care o stăpânești nu îți oferă numai un nivel de trai, îți oferă respect. Respect de sine și din partea celorlalți, îți oferă un statut și îți oferă bucuria maximă de a ști să faci ceva.

Ce frumos era cândva, copiii învățau în școală o meserie care să îi ajute să își câștige o pâine, îi ajuta să își descopere talentul, plăcerea de a lucra, în schimb acum, nu mai există nimic din toate astea, atelierele s-au dus, programa școlară le impune să învețe atâtea materii, iar cănd termină școala sunt dezorientați și demoralizați, pentru că în cele mai multe cazuri, școala nu cultivă talentul ci mai degrabă îl îngroapă.

Din păcate, România zilelor noastre a rămas fără prea mulți meșteri, iar pe cei care încă există, nu îi cunoaștem sau nu vrem să îi cunoaștem. Într-o lume în care totul se fabrică pe bandă rulantă, cu greu mai apelăm la un om care poate scoate din propriile mâini adevărate capodopere.

Este și povestea lui Nicu R, un om simplu, care își câștigă pâinea cinstit, muncind în fiecare zi in atelierul său din Comănești. Acesta scoate din mâinile sale adevărate opere de artă, astfel reușind să își întrețină familia.

De mic copil a iubit fierul, doar că pe atunci, totul era o joacă, iată cum, în ani de muncă, a devenit mai mult decât atât. A devenit un vis împlinit.

După ani de muncă într-un sistem bolnav, după mai multe intervenții chirurgicale, fierarul Nicu R. a ajuns să muncească pentru el, pentru familia sa. Acest lucru îi dă putere zi de zi și aprecierile oamenilor care îi admiră munca îi dau curajul de a continua.

Pentru pasionații de artă, acest om a reușit să realizeze lucrări absolut superbe. Cu o imaginație ce depășește cu mult limitele, cu o plăcere extraordinară, cu multă răbdare, el a reușit să creeze sute de lucrări artizanale din fier care au ajuns în casele oamenilor, sau chiar în muzee din țară.

„După ani de zile am ajuns să fiu singurul român care a reprodus sabia lui Ștefan Cel Mare, lucrată în fir de argint. Sabie care se află acum la un muzeu din Măcin”, ne-a transmis Nicu R.

Întrebat cum se descurcă în prezent și ce planuri de viitor are, acesta ne-a răspuns ferm: „Câștig atât cât să îmi întrețin familia, pasiunea este foarte mare, munca pe măsură, nopți nedormite, clienții pretențioși, arsuri, frig, cald, dar iubesc fierul și nu depind de nimeni, asta mi-am dorit de mic copil. Pe viitor nu știu nimic din ce o sa fac, doar un lucru e sigur, unde o să merg, doar fiare voi face, nimic alceva cât o sa mai trăiesc! Sunt mulțumit și bucuros că pot face lumea fericită, iar restul nu mai contează”

Mai jos vă vom arăta câteva dintre lucrările sale (mai multe găsiți pe pagina sa de Facebook – aici):

Îți mulțumim că ai împărtășit cu noi povestea ta, sperăm să lucrezi mereu cu aceeași pasiune, și de ce nu, să înveți și pe alții tainele fierului.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate