ACUM: Accident cu victime în Neamț (FOTO)

2

O informare de ultima ora transmisă de reprezentanții ISU Neamț anunță producerea unui accident cu victime în satul Oglinzi, comuna Răucești.

Echipajele de pompieri se află la fața locului pentru asigurarea măsurilor PSI. Dinamica este în desfășurare.

Revenim în scurt timp cu detalii.

UPDATE ISU NEAMȚ:

Prin apel la 112, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui accident rutier pe DN 15 C, pe raza comunei Răucești.
La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD  și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.
În urma accidentului rutier produs între două autoturisme, un autoturism s-a răsturnat pe o parte. În autoturismul care s-a răsturnat se aflau două persoane. Cele două persoane au fost scoase din interiorul autoturismului de către participanții la trafic până la sosirea forțelor de intervenție.
Cele două victime (din autoturismul răsturnat),  un bărbat (60 ani) și o femeie (51 ani),  au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD și SAJ la locul evenimentului după care au fost transportate la CPU Târgu Neamț.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au sablat căile rutiere de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Un om spune

    După model , sistem de operare și gândire…poate… La multi ani miliției române !

  2. Nistor carb spune

    LA MULTI ANI POLITIEI ROMANE!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate