O ziaristă româncă, elogiată la Cercul Feminist de la Piatra-Neamț. Despre femei puternice, inteligente și egale în drepturi

0

Un far ce luminează calea popoarelor, un ajutor puternic al guvernelor sănătoase, un câmp întins unde se întâlnesc membrii familiei omenești, o arenă modernă, unde se luptă ideile și principiile capetelor ce știu a cugeta, un foc curățitor în care adevărul se lămurește cu aurul, curățindu-se de sofismele amăgitoare – aceasta este presa.” – Sofia Cocea

Sofia Cocea (cunoscută, de asemenea, sub numele de căsătorie Sofia Chrisoscoleu sau Sofia Hrisoscoleu) s-a născut în 1839 în Fălticeni și s-a stins la vârsta de doar 22 de ani, în 1861. A fost eseistă, jurnalistă și poetă și s-a remarcat prin faptul că a fost una dintre primele femei care au lucrat în presă în acele vremuri dominate de bărbați.

Legăturile sale cu județul Neamț încep din copilărie. Tatăl ei era arendaș și a murit la scurt timp după nașterea acesteia. Mama ei a depus mari eforturi financiare pentru a-i oferi o educație aleasă, motiv pentru care primele studii le-a făcut într-un pension la Iași.

Mama Sofiei s-a îmbolnăvit de reumatism și din acest motiv s-au mutat amândouă în Târgu Neamț, în preajma căruia se aflau băi pentru tratament. Sofia a deschis aici un pension pentru fete pentru a-și asigura un venit. Cunoștea foarte bine limba franceză și a tradus câteva lucrări în limba română.

Sofia Cocea/ FOTO: Cer și pământ românesc

Tot în acea perioadă, starețul Mănăstirii Neamț a deschis câteva școli în Târgu Neamț, iar printre profesori a fost și G. Hrisoscoleu care i-a devenit Sofiei soț în 1859. A avut împreună cu acesta o fetiță.

Sofia și-a continuat studiile la Școala Centrală din Iași. Și-a dorit să studieze și în străinătate, însă nu a beneficiat de bursă. Astfel, a revenit în Fălticeni unde a deschis un internat de fete.

Din păcate, Sofia s-a stins din viață mult prea devreme, în 1861, la câteva zile după ce i-a murit fetița. Scrierile vremii spun că ar fi suferit de „oftică” (tuberculoză pulmonară).

În timpul scurtei sale vieți, Sofia s-a alăturat scriitorilor și jurnaliștilor care, după revoluția de la 1848, au pledat pentru unirea Principatelor Dunărene.

Lingvista Sanda Golopenția Eretescu descrie eseurile ei ca „pline de viață, ferme, curajoase și ușor ironice”; acestea au apărut în cele mai importante reviste pro unire ale timpului, inclusiv „Tribuna română”, „Reforma”, „Gazeta poporului”, „Zimbrul”, „Foiletonul Zimbrului”, „Românul” și „Dacia”, precum și în „Steaua Dunării” și „Gazeta de Moldavia”. Printre subiectele pe care le-a acoperit au fost: situația țărănimii și statutul ei social, drepturile femeilor, cultura și educația publică și politica externă.

Într-o conferință ținută la Piatra-Neamț în 1919, în cadrul Cercului Feminist de aici, institutoarea Porfira C. Groholschi îi aduce Sofiei Cocea un omagiu prin cuvântarea intitulată: „O ziaristă româncă”.

Din Buletinul Cercului Feminist din județul Neamț, Anul I, nr. 3-4, septembrie-octombrie 1919, aflăm că Cercul Feminist de la Piatra-Neamț se bucura de un număr mare de participante care aveau un interes viu privitor la aspectele feminismului. Scopul acestui cerc era acela de a face cunoscută în țară mișcarea feministă, să pregătească femeile pentru exercitarea drepturilor pe care le vor câștiga și de a dirija activitatea intelectuală a femeilor din toate clasele sociale.

Aspectele prezentate de acest cerc la Piatra-Neamț arătau că în acea vreme „femeile sunt umilite, fiind taxate ca incapabile. Prin feminism, ele nu vor să inverseze rolurile în familie, nici nu renunță de a fi sufletul căminului, ci vor să se ridice în stat până la înălțimea rolului bărbaților prin cultură și participarea lor la conducerea treburilor publice și asta numai în interesul progresului general.”

Ce era considerat un succes în mișcarea feministă din 1919, după război, s-a spus la Piatra-Neamț: „în timpul din urmă s-au obținut și la noi câteva succese: s-au admis fete la școala de poduri și șosele, s-a admis înscrierea în baroul de Ilfov, s-a numit de tribunalul Ilfov o femeie expertă, la facultatea de litere din Iași este și o femeie profesoară, în căile ferate sunt femei șefi de echipă și în alte grade, iar acum, recent de tot, femeia a fost chemată direct la viața publică în comisiile interimare.

Acestea toate sunt însă doar prime de încurajare, nu drepturi la viață și sunt acordate de câteva minorități intelectuale, care au înțeles viața în ceea ce are ea mai înalt și mai etern. Noi vrem ca aceste recunoașteri să fie consfințite de legi.”

Erau, însă, și piedici pentru femei… acum 100 de ani: „Femeia e considerată tot ca o anexă a bărbatului. (…) Nici în divorț când el e culpabil femeia nu îl poate părăsi fără învoirea tribunalului. Femeia nu are voie să facă act de administrare decât cu învoirea soțului sau a justiției. Ea rămâne mereu în grupa copiilor, a slabilor de minte, a interzișilor țintuiți de natură în starea lor de inconștiență din care nu-i scoate decât moartea.

Numai moartea o scoate și pe femeie din starea ei de epitropie: codul civil îi acordă singurul drept atunci: acela de a-și face testamentul fără autorizația bărbatului. (…) Totul e permis băieților pentru că sunt băieți. Toate aceste lucruri nu sunt permise fetelor pentru că sunt fete. De aceea solidaritatea socială e un simplu miraj, o formulă goală.”

Pentru toate aceste lucruri arătate la Cercul Feminist de la Piatra-Neamț, Silvia Cocea a fost vocea femeilor cu jumătate de secol înainte de aceste pledoarii. Și despre aceste lucruri institutoarea Porfira C. Groholschi a spus: „Spre deosebire de multe alte femei, o tânără institutoare, Sofia Cocea, are curajul să lucreze pe seama ei proprie, paralel cu cei mai de seamă bărbați politici de pe atunci. Avem o deosebită mulțumire sufletească rezumând aici activitatea acestei tinere institutoate, care face cinste nu numai femeilor, ci întregii pleiade de oameni politici care au zidit sănătoasa temelie a României de astăzi”.

Sofia Cocea era un bun orator, însă de departe lucrările sale jurnalistice erau cu totul speciale. Nu se ferea să îl critice inclusiv pe Domnitorul Ioan Cuza, după vizita făcută sultanului la Constantinopol, în Steaua Dunării. Criticând discursul domnitorului de la Iași „mai întâi ea reamintește că discursurile oficiale ale monarhilor constituționali se fac totdeanua și în toate țările după îndemnul și cu consimțământul miniștrilor.

Mustrările adresate Clerului și Judecătorilor era și nimerit și mai cu folos să iasă, nu din gura Domnului, ci din gura legii, prin legalii săi interpreți. Atunci amărăciunea ar fi simțit-o numai cei vinovați, nu întreaga țară. Nimănui nu i-ar fi trecut prin minte că Domnitorului i-ar fi intrat în cap himera de-a căpăta dictatura și încă prin ajutorul străinilor.

Domnitorului îi vine prestigiul de la națiune, căci s-a dus la Constantinopol ca alesul ei. Soarta unui popor nu mai atârnă azi numai de voința unui singur om care domnește peste acel popor.”, a arătat Porfira Groholschi, prezentând articolele Sofiei.

Cu același curaj, Sofia a tratat probleme sociale, dar și feminismul. Încuraja educația, drepturile femeilor, condamna nedreptatea, nu încuraja violența și dorea respectarea legilor.

Iată ce scria Sofia Cocea despre presă: „presa e busola care arată folosul sau absurditatea legilor și când legile pregătite sunt greșite, ele pot fi lăsate la o parte din timp, iar guvernul care greșește poate fi tras la răspundere. (…)

Un far ce luminează calea popoarelor, un ajutor puternic al guvernelor sănătoase, un câmp întins unde se întâlnesc membrii familiei omenești, o arenă modernă, unde se luptă ideile și principiile capetelor ce știu a cugeta, un foc curățitor în care adevărul se lămurește cu aurul, curățindu-se de sofismele amăgitoare – aceasta este presa.

Și presa lipsește Moldovei tocmai în epoca cea mai critică din viața țării. Românii de dincolo de Milcov, mai dârji, protestează cu energie în ziarele lor. La noi, tocmai acum, ziarele din diferite pricini, nu mai apar și toți au impresia că Moldovenii sunt în stare de amorțire.”

Sofia Cocea cerea libertatea presei, cerea ziare, cât mai multe ziare, în care să scrie ziariștii cu pricepere, demnitate și spirit de independență.

Sofia Cocea a început să scrie la 16 ani, iar activitatea sa în presă a ținut doar 5 ani. „S-a stins din viață la o vârstă când alții abia încep să o înțeleagă. Numai atunci ne dăm seama ce-a pierdut Moldova și mai ales ce-am pierdut noi, femeile, că nu i-a fost dat, acestui model de muncă și de pricepere să lucreze timp mai îndelungat. Cine știe atunci ce influență binefăcătoare ar fi avut asupra semenelor ei.” se arată în încheierea elogiului prezentat de Porfira Groholschi la Cercul Feminist de la Piatra-Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate