O casă din Ștefan cel Mare a ars în totalitate
Joi, 09.04.2015, la ora 13:29, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a fost anunţat că a izbucnit un incendiu la o locuinţă din satul Bordea, comuna Ştefan cel Mare. La locul indicat s-au deplasat un ofiţer şi 10 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu două autospeciale de stins incendii şi o ambulanţă SMURD şi voluntarii din comuna Ştefan cel Mare cu o autospecială. La sosirea militarilor, incendiul cuprindea casa de locuit în totalitate, iar tăciuni purtate de vântul puternic au ajuns pe lemnele dintr-o gospodărie vecină, situate la peste 20 de metri de casa cuprinsă de incendiu. Forţele de intervenţie au acţionat pentru protecţia gospodăriei vecine, au scos din casa cuprinsă de incendiu două butelii şi au stins incendiul, după operaţiuni ce au durat mai bine de o oră şi jumătate. În urma evenimentului, au ars casa de locuit şi bunurile din interiorul acesteia. Cauza probabilă a incendiului: scurtcircuit electric


