Neamț: Doi conducători auto aflați sub influența alcoolului, depistați de polițiști

0

Un bărbat din Piatra-Neamţ şi unul din Roman sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

La data de 10 mai 2018, un echipaj de poliţie din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamţ a depistat în trafic, pe strada Dimitrie Leonida, un autoturism  al cărui conducător auto emana halenă alcoolică.

Acesta, în vârstă de 40 de ani, din Piatra Neamţ, a fost testat alcooltest iar rezultatul a fost de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

***

Tot ieri, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Roman au depistat un bărbat de 67 de ani, din Roman, care conducea un autoturism pe strada Ştefan cel Mare, cu o alcoolemie peste limita legală.

În urma testării alcooltest a conducătorului auto, a rezultat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la spital, unde i-au fost recoltate probă biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Asupra ambilor conducători auto sunt continuate cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate