Dochia, primăvara activităților! O vizită la Liceul Teoretic ”Universum” din Republica Moldova

0

În perioada 9-11 Mai 2018, am fost invitată să particip în cadrul unui seminar, ce s-a susținut în Republica Moldova, la Liceul Teoretic ”Universum”. Seminarul desfășurat a purtat denumirea : ”Implementarea Curriculumului centrat pe competențe, aplicarea unui sistem de transferuri intra-interdisciplinare”.

De altfel cu unitatea de învățământ mai sus amintită, ne-am înfrățit în data de 27 martie 2018, în cadrul unei activități de mare amploare: 100 plus 100 școli în Marea Unire a Românilor, eveniment coordonat de Inspectoratul Școlar Neamț.

Zilele petrecute în atmosfera de sărbătoare oferită de gazdele (directori, profesori, elevi) de la Liceul ”Universum” vor reprezenta adevărate pagini de jurnal, amintiri ce se vor păstra în inimile și sufletele nostre.

Am fost primiți de oameni calzi, generoși și am avut posibilitatea să asistăm și să desfășurăm lecții creative, împreună cu elevii dânșilor. De la mic la mare aceștia au dat dovadă de ingeniozitate, respect și profesionalism. De altfel expozițiile de pe holurile liceului reprezintă mărturii grăitoare ce demonstrează măiestria artistică a acestora.

Un gest demn de luat în seamă a fost și cadoul oferit de către elevii unei clase, doamnei Doroftei Ecaterina, dânsa primind în dar o carte din biblioteca clasei, purtând pe primele pagini semnăturile tuturor copiilor din clasa respectivă.

În ceea ce privește localitatea în care se află instituția respectivă, pot spune că este bine gospodărită, curată, îngrijită, prosperă, vestită pentru autenticitatea și valorificarea tradițiilor, iar în ceea ce privește liceul, afirm cu tărie că e o unitate ce ține pasul cu modernitatea, noutatea și responsabilitatea.

A fost o întâlnire surprinzătoare, benefică și memorabilă.

Director,

Asavinei Georgeta

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate