Ne așteaptă o iarnă grea: UE ne cere să facem economie la gaz

0

Uniunea Europeană a anunțat că se confruntă cu riscul unor noi reduceri ale aprovizionării cu gaze din Rusia, iar aproape jumătate dintre statele membre sunt deja afectate de reducerea livrărilor.   

„Acordul politic la care s-a ajuns în timp record de Consiliu, bazat pe propunerea Comisiei „Să economisiți gazul pentru o iarnă sigură” depusă săptămâna trecută, va asigura o reducere ordonată și coordonată a consumului de gaze în UE pentru a se pregăti pentru iarna care vine.(…) Angajamentul colectiv de reducere cu 15% este foarte semnificativ și ne va ajuta să ne umplem depozitul înainte de iarnă. (…)În plus, posibilitatea de a declara o stare de alertă a UE care să declanșeze reduceri obligatorii a consumului de gaze în statele membre oferă un semnal puternic că UE va face tot ce este necesar pentru a-și asigura securitatea aprovizionării și pentru a-și proteja consumatorii, fie că este vorba de gospodării sau industrie.”, a declarat președintele Comisiei Europene, pe 26 iulie.

Context: Comisia Europeană a propus pe 20 iulie un nou instrument legislativ și un plan european de reducere a cererii de gaze, pentru a reduce utilizarea gazelor în Europa cu 15 % până în primăvara următoare.

„Toți consumatorii, administrațiile publice, gospodăriile, proprietarii de clădiri publice, furnizorii de energie electrică și industria pot și trebuie să ia măsuri pentru a economisi gaze.”, spune Comisia Europeană.

Noul regulament ar impune tuturor statelor membre să realizeze o reducere de 15 % a cererii de gaze între 1 august 2022 și 31 martie 2023. De asemenea, noul regulament ar oferi Comisiei posibilitatea de a declara, după consultare cu statele membre, o „alertă la nivelul Uniunii” privind securitatea aprovizionării, ceea ce ar impune o reducere obligatorie a cererii de gaze pentru toate statele membre.

„Alerta la nivelul Uniunii poate fi declanșată atunci când există un risc considerabil de penurie de gaze sau o cerere neobișnuit de mare de gaze. Statele membre trebuie să își actualizeze planurile naționale de urgență până la sfârșitul lunii septembrie pentru a arăta modul în care intenționează să îndeplinească obiectivul de reducere și trebuie să raporteze Comisiei la fiecare două luni cu privire la progresele înregistrate. Statele membre care solicită furnizarea de gaze în regim de solidaritate vor trebui să demonstreze măsurile pe care le-au luat pentru a reduce cererea pe plan intern.”, mai precizează Comisia.

România nu a avut nimic de comentat la Bruxelles:

Secretarul de stat din Ministerul Energiei, George Niculescu, a declarat ieri, 27 iulie că în România există deja un acord voluntar: „Un acord voluntar în ceea ce privește reducerea cu 15% a consumului de gaze naturale până la 31 martie 2023. În sensul acesta, am prezentat poziția României, la întâlnirea de ieri, în ceea ce privește stocurile de gaze naturale pe care le avem. (…)Estimarea noastră este că la 1 august vom avea un grad de umplere de 58,7% deci cu 12,7% mai mult decât țintă, iar în miliarde de metri cubi, domnule prim-ministru, 58,7% se traduce în 1,8 miliarde de metri cubi, deci cu aproximativ 400 de milioane de metri cubi mai mult decât era ținta intermediară. Această rezervă de gaze naturale pe care am înmagazinat-o, cu siguranță că ne va ajuta să trecem cu bine peste perioada de iarnă. În cazul în care măsura voluntară se transformă într-una obligatorie, așa cum prevede draftul de regulament, reducerea consumului se va face doar pentru anumite sectoare ale economiei.”

Despre poziția României, George Niculescu a spus: „Dați-mi voie să vă spun că România a susținut întotdeauna independența energetică, ne-am dorit întotdeauna și ne dorim în continuare diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale și cu energie electrică, de aceea această reducere voluntară, practic, în situația în care se află România, astăzi, din punctul meu de vedere, cred că România poate să facă față la această reducere voluntară. Sunt niște flexibilități care se iau în calcul la această reducere, în sensul în care avem gradul de umplere al depozitelor. Acest grad de umplere, de care am vorbit mai devreme, se poate reduce din obligația de reducere de 15%, și de asemenea este luat în considerare și consumul industriei non-energetice, așa cum este el prezentat pe site-ul Eurostat, iar și o cantitate de gaze naturale care se poate reduce din acest procent de 15% . (…) Nu a mai multe informații cu privire la poziția exactă pe care a avut-o România acolo.”

Chiar dacă momentan acordul este voluntar, acesta poate deveni obligatoriu și populația trebuie să fie „pregătită”:

„O recomandare de consum eficientă a energiei electrice sau a gazelor naturale, repet, cred că este, din punctul meu de vedere, un lucru de bun simț, ținând cont de contextul în care ne aflăm în momentul de față. Cred că atât eu, cât și colegii mei din Ministerul Energiei vom face acest lucru în perioada următoare. Cred că este oportună o astfel de informare către populație în ceea ce privește consumul responsabil de energie electrică și gaze naturale, așa cum în momentul de față se derulează campanii de informare cu privire la consumul responsabil, nu știu, de zahăr și grăsimi sau de alte lucruri. Cred că în contextul actual, lucrul acesta este binevenit.  

Eu lucrurile acestea le fac la mine acasă, sunt lucruri, așa cum am spus, de bun simţ, am mai spus-o şi anul trecut. Cred că, nu ştiu, să stingi lumina în camera în care nu stai, să îţi setezi temperatura ambientală într-un mod în care, într-adevăr, nu trebuie să sufere nimeni de frig sau să stea prea mult în căldură, dar într-un mod în care consumul tinde să scadă cred că este un lucru bun de făcut.”, a conchis secretarul de stat.

În cazul în care doriți să călătoriți în timp, puteți citi articolul de mai jos:

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate