Municipiul Roman, primul care şi-a asumat rolul de lider în combaterea risipei alimentare

0

Anual, România generează aproximativ 5 milioane de tone de deșeuri alimentare, în ciuda faptului că 66% din familiile din România nu își pot asigura hrana zilnică, iar 5 milioane de români se alfă în pragul sărăciei.

Fundația TERRA Mileniul III cu sprijinul Primăriei Municipiului Roman implementează proiectul „Romanul, prețuiește mâncarea! ”. În cadrul prezentului proiect s-au desfăşurat numeroase acţiuni de conştientizare la nivel local, privind metodele de combatere a risipei alimentare, precum şi activităţi educaţionale cu profesorii şi elevii din comunitate. Spotul creat in cadrul proiectului în scopul conştientizării cetăţenilor este disponibil la următorul link.

Municipiul Roman şi-a asumat astăzi rolul de lider în combaterea risipei alimentare, prin implementarea Planului Local de Acțiune privind prevenirea risipei alimentare în municipiul Roman pentru perioada 2019 – 2020, fiind astfel primul municipiu din România care şi-a propus să reducă risipa alimentară la nivel local.

În acest sens, pe site-ul primăriei a fost publicată DECLARAȚIA DE ANGAJAMENT privind asumarea rolului de promotor al prevenirii risipei alimentare în municipiul Roman:

Pentru a crea o viziune comună în ceea ce priveste risipa alimentară și, în consecință, evitarea pierderilor pe lanțul alimentar, precum și valorificarea alimentelor în măsura în care acest lucru este posibil, este necesară conștientizarea tuturor actorilor implicați, de la producători, distribuitori și consumatori.

Important de subliniat este faptul că evitarea risipei alimentare creează atât oportunități economice cât și sociale și de mediu, în deplină armonie cu dezvoltarea durabilă.

Principiile care trebuie să stea la baza dezvoltării acestei viziuni sunt consultarea, colaborarea și împărţirea responsabilităților pe lanț. În cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente se pot genera deșeuri alimentare în toate etapele, de la producția primară la procesare, distribuire și până la consum.

În sensul celor de mai sus, consumatorii ar trebui să acorde mai multă atenție risipei alimentare, mai ales prin adaptarea modului de cumpărare, stocare, preparare şi consum al alimentelor. În mod similar, sectorul de afaceri trebuie să se inspire din bunele practice internaţionale și să acorde mai multă atenție combaterii risipei alimentare

  • Despre proiect:

Fundația TERRA Mileniul III cu sprijinul Primăriei Municipiului Roman implementează proiectul Romanul prețuiește mâncarea, care este derulat în cadrul programului DEAR – Programul pentru educație și sensibilizare privind problemele de dezvoltare și sensibilizarea publicului în Europa. Programul are ca scop informarea cetățenilor Uniunii Europene cu privire la aspectele legate de dezvoltare, mobilizarea publicului pentru lupta împotriva sărăciei, punerea la dispoziția cetățenilor a unor instrumente pentru a se implica în mod serios în domeniul dezvoltării globale, pentru a promova idei noi și a schimba atitudinile față de acest fenomen.

Obiectivele specifice proiectului vizează:

  • Creșterea gradului de conștientizare al locuitorilor Municipiului Roman cu privire la necesitatea implicării în diminuarea risipei alimentare;
  • Creșterea nivelului de educație cu privire la diminuarea risipei alimentare din Municipiul Roman prin implicarea profesorilor și elevilor de gimnaziu;
  • Elaborarea unui Plan de acțiune local privind diminuarea risipei alimentare, inclusiv a instrumentelor de implementare și concomitent creșterea gradului de valorificare a alimentelor aflate în risc de a deveni deșeuri prin redistribuire și consum rapid.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate