Monedă din argint dedicată aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Ministerului Afacerilor Externe

0

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 23 aprilie 2012, o monedă din argint dedicată aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Ministerului Afacerilor Externe.

Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele:

Valoare nominală

10 lei

Metal

argint

Titlu

999‰

Formă

rotundă

Diametru

37 mm

Greutate

31,103 g

Calitate

proof

Cant

zimţat


Aversul prezintă stema României şi anul de emisiune, portretele lui Apostol Arsache – primul titular al Ministerului Afacerilor Străine şi Alexandru Ioan Cuza – domnitorul în vremea căruia a fost înfiinţat ministerul, inscripţiile „APOSTOL ARSACHE“ şi „ALEXANDRU IOAN CUZA“, numele ţării şi valoarea nominală „10 LEI“.

Reversul redă imaginea Palatului Sturdza, fost sediu al Ministerului Afacerilor Externe, deviza ministerului „SEMPER FIDELIS PATRIAE“ şi inscripţia „150 ANI“; la exterior, inscripţia în arc de cerc „MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE“.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 bucăţi.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 345,00 lei/buc.

Monedele din argint dedicate aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Ministerului Afacerilor Externe au putere circulatorie pe teritoriul României.

Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate