Modificări aduse legislației în domeniul silvic

1

legi

Având în vedere că din data de 20.10.2016, vor intra în vigoare modificările aduse Legii 171/2010 privind sancționarea contravențiilor silvice prin OUG nr. 51/2016, IJP Neamț aduce la cunoștiința publicului o parte din noile prevederi:

Cuantumul amenzilor a fost dublat pentru următoarele contravenții

  • ,,tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum şi distrugerea ori vătămarea de arbori, puieţi, pomi de Crăciun ori lăstari din fondul forestier naţional sau tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum şi distrugerea ori vătămarea de arbori de pe terenurile cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţional, dacă valoarea prejudiciului, stabilită potrivit legii, este de până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior ”
  • ,,furtul ori însuşirea arborilor tăiaţi cu drept sau fără drept, a puieţilor, pomilor de Crăciun ori a lăstarilor din fondul forestier naţional sau a pomilor de Crăciun din culturi specializate sau furtul ori însuşirea arborilor tăiaţi cu drept sau fără drept de pe terenurile cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţional, dacă valoarea prejudiciului, stabilită conform legii, este de până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior”

În situațiile mai sus menționate, sancțiunile contravenționale pot ajunge până la un maxim de 12.000 lei față de un maxim de 5000 lei cum era prevederea anterioară.

A fost introdusă o nouă contravenție sancționată cu amendă de la 2000 – 5000 respectiv ,,accesul persoanelor în fondul forestier naţional cu autovehicule nedestinate transportului masei lemnoase, fără acordul scris al proprietarului sau administratorului” La art. 12 din Legea 171/2010, cuantumul amenzilor a rămas același de la 500 la 800 lei, însă au fost introduse patru noi fapte contravenționale respectiv :

– trecerea animalelor domestice neînsoţite prin fondul forestier, fără aprobare legală;

– aruncarea sau depozitarea în fondul forestier naţional a reziduurilor menajere, industriale, petroliere sau rezultate din prelucrarea lemnului, a substanţelor chimice, a apei sărate şi a altor substanţe; – neluarea de către proprietarii sau deţinătorii de obiective legal amplasate în fondul forestier sau limitrof acestuia a măsurilor privind salubrizarea şi igienizarea pădurilor limitrofe obiectivelor;

– înfiinţarea sau funcţionarea de centre sau puncte de colectare permanente sau volante de achiziţie a ciupercilor şi fructelor de pădure, precum şi a celorlalte produse nelemnoase specifice fondului forestier, fără avizul ocolului silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice.

Ca noutate, a fost introdus o prevedere în aliniatul 12 din articolul 19, respectiv „pentru faptele constatate pe timpul transportului materialelor lemnoase sau al pomilor de Crăciun, sancţiunea principală se aplică operatorului economic/persoanei fizice care deţine mijlocul de transport”.
De asemenea, la aliniatele 13-14 din prezentul articol, se prevede ,,mijloacele de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienţă legală conform normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund se confiscă”.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Elena Ciausu spune

    Cam târziu dar și acum dacă se respectă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate