Polițiștii au confiscat ieri 6940 de țigarete, susceptibile a proveni din contrabandă

0

În ziua de 18.10.2016, a avut loc o acțiune pe linia deţinerii şi comercializării produselor din tutun care ar trebui supuse unui control vamal, pe raza municipiului Piatra Neamț.
Astfel, ofiţerii de poliţie din cadrul Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice împreună cu lucrători IJJ Neamţ şi reprezentanţii Direcţiei Regionale Vamale Iaşi au efectuat verificări în piața municipiului Piatra Neamţ, de pe str. Baltagului, fiind depistate trei persoane care dețineau ilegal produse din tutun. La standurile deținute de trei femei cu vârste cuprinse între 33 și 66 de ani, au fost identificate 347 de pachete de țigări (6940 de țigarete) având aplicate timbre de provenienţă Republica Moldova, Ucraina sau fără timbru de provenienţă.
Cele 6940 de ţigarete au fost ridicate în vederea confiscării, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia prevăzută şi pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi conform art. 270 din Legea 86/2006.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate