Mihai Eminescu. 165 de ani de la nastere

Acum 165 de ani, pe 15 ianuarie, s-a intamplat o minune. Intreg Universul a decis ca nasterea lui Eminescu sa aiba loc pe pamant romanesc, sub un luceafar, la umbra codrului, in oglinda lacului si in parfum de flori de tei. S-au scris mii de carti despre miile de manuscrise ale lui Eminescu, despre viata personala, despre educatia, profesia, opera si nebunia unui geniu.

Pana la Eminescu nimic nu a vibrat in literatura acestui neam, iar limba romana era aproape un mit. Marea nesansa a fost ca lumea nu l-a inteles si nici nu il va intelege vreodata. Romania nu mai are oameni la fel de puternici, capabili sa rastoarne legi si sa conceapa altele noi. Romania sta la limita prapastiei, agatata de existenta unui Eminescu, ambasador al limbii romane, inteligentei si fortei sufletesti.

Si e pacat sa despici firul eminescian in patru si sa ii analizezi bunele si relele. Vremea oamenilor adevarati a apus pe meleagurile mioritice, iar astazi, falsi intelectuali bat adesea apa in piua, oferind “critica literara” asupra operei eminesciene. E aproape o blasfemie sa analizezi un om complet si o opera desavarsita, asemuind scriitorul Eminescu cu valori din alte literaturi sau punand opera eminesciana in balanta altor personalitati ce nu apartin culturii romane.

Intelectualii de astazi nu fac decat sa fie niste bieti epigoni care, simtindu-se flatati de punerea in aceeasi oala cu romanul Eminescu, se fac doar ca scriu. Eminescu a fost unic, irepetabil, a fost un om complet, un scriitor desavarsit, un nebun frumos, o fiinta mult prea complexa pentru a se putea vorbi intr-o singura zi, o data pe an, cand ne amintim ca pe 15 ianuarie s-a nascut cineva pe nume Mihai Eminescu.

Cultura romana a abuzat de acest noroc gratuit care a permis nasterea lui Eminescu in Romania. A abuzat atat de mult, incat tinerii de astazi, din scoli, sunt plictisiti. Atat de plictisiti incat si-ar fi dorit ca Eminescu nici sa nu se fi nascut sau sa fi fost un simplu anonim, pentru a nu mai fi obligati sa ii studieze opera. Ar fi bine ca, uneori, intelectualii sa considere unele texte ca fiind sacre si, asa cum textul biblic nu este discutabil, asa sa fie luate ca atare textele eminesciene, fara adnotari, pareri ale unuia si altuia. Ar trebui sa il citim mai mult pe Eminescu si mai putin pe cei care au scris despre Eminescu.

Despre Eminescu nu se mai poate spune nimic. Tot ceea ce inseamna Eminescu este scris pe hartie de el insusi. Macar o data pe an, indepartati-va de kitsch-ul cultural si fatarnicia „intelectualilor” contemporani si luati o carte in mana, semnata Mihai Eminescu, si descoperiti voi insiva adevarul. Descoperiti ce inseamna limba romana, valoarea, cultura, inteligenta umana si puterea cuvantului bine scris. Eminescu e la fel de viu ca in prima zi…

Poate, in sfarsit, astazi, de Ziua Culturii Nationale, societatea civila se va trezi din somnul cel de moarte si va dovedi ca e formata din epigoni care il merita pe Eminescu.