Memoria locurilor şi locul memoriei – Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”

Valoroasa colecţie de cărţi şi publicaţii periodice din Fondul documentar „G. T. Kirileanu” ne facilitează apropierea de istorie, ba chiar o plasare autentică în timpul pe care documentele asupra cărora ne aplecăm îl păstrează proaspăt peste vreme.
Pentru istoria acestor locuri, un document de o valoare deosebită este volumul „Din trecutul oraşului Piatra-Neamţ: Amintiri” semnat de Dimitrie Hogea (fost primar al oraşului Piatra-Neamţ), volum ce a văzut lumina tiparului în anul 1936.
Din acest volum am ales, pentru acest episod al foiletonului ce îşi propune să prezinte Biblioteca Judeţeană, sub toate aspectele sale, un fragment ce se referă la „Răscumpărarea Moşiei Mărăţei cu Tg. Pietrei”.
Aşadar, aflăm de la Dimitrie Hogea povestea unor locuri mai mult decât familiare pentru toţi pietrenii, dar care, ca de altfel multe alte locuri, sunt încărcate de o istorie, care adeseori are tâlcuri şi accente demne de reţinut.
Se pare deci că:
„Până la anul 1867, teritoriul oraşului se compunea din două părţi distincte: 1) proprietatea răzăşească – gospod – care se întindea spre nord vest, începând din partea dreaptă a Cuejdiului, formând străzile de astăzi [1936]: Petru-Rareş, Ştefan cel Mare, Sf. Gheorghe, Alex. Cel Bun, Col. Gh. Roznovanu, Alex. Lăpuşneanu şi altele mai mici, precum şi mahalalele Valea Viei cu câmpul Borzogheanului, Precista, muntele Cozla şi Pietricica Mică şi 2) proprietatea particulară a D-nei Ana Balş-Lăţescu, denumită „Moşia Mărăţei şi Târgul Pietrei”. Această din urmă proprietate cuprindea locurile cu clădirile din partea stângă a Cuejdiului şi mahalaua Mărăţei (fost satul Mărăţei) şi a Poştei: tot în ea se cuprindea dealul Petricica Mare cu moşia din dosul lui, precum şi terenurile cu pădurea şi munţii din partea dreaptă a Bistriţei, numită Peste-Vale.
Locurile din această parte a oraşului erau supuse bezmănului către proprietatea Ana Balş, bezmăn care consista dintr-o dare anuală, stabilită după o clasificare a acestor locuri în mai multe categorii. Târgoveţii cari le stăpâneau, erau aşa numiţii embaticari sau bezmănari.
Ana Balş-Lăţescu având multe datorii, creditorii i-au scos la vânzare moşia – şi atunci Consiliul Comunal, în frunte cu primarul Costache V. Andrieş în dorinţa ca oraşul să se mărească şi locuitorii lui să scape de servitutea bezmănului, a luat lăudabila deciziune de a cumpăra o parte din moşie şi acea bezmănară a târgului – şi, fiindcă comuna nu avea destui bani spre a cumpăra întreaga moşie, a făcut o asociaţie cu Ion Gheorghiade din Tecuci (vezi Convenţia din 7 Decembrie 1867), în sensul ca acesta să dea banii necesari la cumpărare, rămânând ca în urmă să se împartă între el şi primărie moşia, după cum mai jos se arată.
La licitaţia ţinută în Decembrie 1867, Primăria a cumpărat întreaga moşie Mărăţei cu Târgul Pietrei cu preţul de 34.001 galbeni, circa 400.000 lei. Apoi pe baza Convenţiunei sus arătată şi actului de vânzare transcris no. 51 din 1870, primăria a rămas proprietară numai pe partea bezmănară a oraşului împreună cu şchelele din partea stângă a Bistriţei, muntele Pietricica Mare, 150 fălci arătură şi păşune, cărămidăria, lutăria şi toate locurile slobode – virane – iar asociatul ei Ioan Gheorghiade a rămas proprietar asupra restului, cuprinzând 400 fălci pământ din trupul moşiei Mărăţei, munţii cu pădurea de pe partea dreaptă a Bistriţei numită Peste Vale.”
Sperăm ca această mică frântură de istorie să stârnească interesul pentru dorinţa de a deschide, din comorile de informaţii care sunt cărţile, nebănuite cărări pe drumul cunoaşterii…