Martor ocular: Forța Papei Francisc în Sanctuarul credinței de la Iași

1

În doar trei zile românii au redescoperit ce înseamnă unitatea, înțelegerea și puterea credinței. Orbirea, încrâncenarea și divizarea au avut zile libere de la Dumnezeu grație lucrării urmașului Sfântului Petru pe Pământ. Descrierea oficială a categoriei vizitei papei Francisc și tentativele de a căuta neînțeles acolo unde există înțeles nu înseamnă nimic pe lângă dreptate, adevăr, libertate și pace pentru o civilizație a iubirii. Sunt valori care au marcat întregul traseu, întâlnirile și mesajele Sfântului Părinte. Vin, în sinteză, de la Papa Paul al VI-lea, după cum sublinia părintele profesor Wilhelm Dancă în comentariile binecuvântate asigurate din studioul TVR.

La Iași, sâmbătă, furtuna a început la ora 14 fix, conform alertei meteo. Nori joși și întunecați apăreau și dispăreau de pe cerul Iașiului, dând fiori.

A căzut grindina atât de tare încât gheața, sfidând copertina păzitoare, sărea din asfalt direct în tribuna presei. În față, ca o pedeapsă, toate materialele puse cu grijă pe sutele de scaune destinate șezuturilor VIP s-au făcut terci în câteva secunde. Miile și miile de oameni adunați deja, armata de voluntari tineri și frumoși, jandarmii și agenții SPP au rezistat. Și au început să bată clopotele la Catedrala Romano-Catolică. După 7-8 minute, furtuna s-a stins. Apoi, cerul s-a-nseninat. La fel și oamenii.

După momentele de reculegere la catedrala Sfânta Maria Regină și aprinderea unei lumânări în fața raclei cu moaștele fericitului Anton Durcovici, martor și mărturisitor al credinței, născut în anul 1888 și mort în închisoarea din Sighetu Marmației, la 10 decembrie 1951, beatificat la Iași pe 17 mai 2014, Papa Francisc i-a salutat și a împărțit binecuvântarea sa credincioșilor și bolnavilor aflați de față. Sosirea pe esplanada Palatului Culturii nu se poate descrie în cuvinte. Trebuia să fii acolo și să simți.

Înainte de a fi întâmpinat și condus la scenă de patru copii orfani din Republica Moldova, îmbrăcați în straie populare, Sfântul Părinte a făcut două bucle mari cu papamobilul pentru a saluta cât mai multă lume. Emoția a făcut loc imediat generozității, astfel că presa reunită a trecut cu vederea adunătura de presupuși oficiali de seamă. De altfel, puțin mai târziu, când Papa a rostit Tatăl Nostru, doar gestul categoric al PS Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iași, i-a convins să se ridice în picioare. Aproape stingher printre ei, Dumitru Prunariu merita o binecuvântare specială. De înțeles motivul. Remarcabilă de această dată, prin eleganță și ținuta adecvată momentului, a fost premierul Viorica Dăncilă. (Din păcate, aerul de discotecar al ministrului Orlando Teodorovici nu are leac.)

Ce s-a întâmplat pe scenă este istorie. Reculegerea în faţa icoanei Maicii Domnului de la Cacica, purtată în procesiune de la catedrală la palat, îți tăia respirația. Mesajul, rugăciunea de încredințare și consacrare înălțată către Sfânta Fecioară pentru familii și tineri, precum și binecuvântarea apostolică au făcut din Iași un sanctuar al credinței creștine în întregul ei.

Analize și comentarii au fost, vor mai fi cu siguranță. Înțelegerea semnificațiilor rămâne să împlinească misiunea Sanctității Sale în România.

Pilda bătrânului pustnic despre sfârșitul lumii, care va veni când nu va mai fi cărare de la vecin la vecin, spusă de monahul Ilie Galaction de la Mănăstirea Sihăstria și cunoscută din relatarea arhimandritului Ioanichie Bălan, are o rezonanță aparte pentru nemțeni. Căci nemțenii așteaptă în continuare măcar o evocare profundă a Sfântului Părinte Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă într-o alocuțiune a Patriarhului Daniel.

Între mesajul pregătit oficial pentru traducere și ce a spus Suveranul Pontif este o diferență grăitoare pentru inspirația și spontaneitatea sa. Se regăsește acum în secțiunea de limbă română a portalului www.vaticannews.ro. Înainte de ultimul paragraf a prezentat ce i se întâmplase cu puțin înainte: << Vreau să vă rămână spus [nu să vă povestesc] o experienţă pe care am trăit-o în timp ce intram în Piaţă. Era o femeie înaintată în vârstă, destul de vârstnică, bunică. Avea în braţe un nepoţel de două luni, mai mult sau mai puţin, n-avea mai mult. Când am trecut, mi l-a arătat. Surâdea. Şi surâdea cu un surâs de complicitate, ca şi cum mi-ar fi spus „Priviţi, acum pot visa!” M-am emoţionat pe moment şi n-am avut curajul să merg şi s-o aduc aici, în faţă. De aceea vă relatez. Bunicii visează când nepoții merg înainte şi nepoţii au curaj când iau rădăcini de la bunici>>.   


Bunica și nepotul (Foto: Facebook/Episcopia Romano-Catolică Iași)

Sigur nu întâmplător programul spiritual din deschidere s-a intitulat „Să mergem împreună împărtăşind bucuria credinţei”. Rădăcinile, visul și călătoria s-au strâns într-o coloană vibrantă a Mesajului de la Iași. Papa Francisc a amintit că din această capitală istorică și culturală se pleca împreună în Evul Mediu, ca pelerini, pe Calea Transilvaniei spre Santiago de Compostela. Peste secole, vorbim de un oraș-capitală a tineretului în 2019, care are potențialul de a deschide „drumuri pentru a merge împreună și pentru a duce mai mai departe acel vis frumos care este profeția: fără iubire și fără Dumnezeu niciun om nu poate trăi pe pământ”. Iar Sfântul Părinte a proclamat că aceste noi drumuri de viitor – ale pelerinilor secolului XXI, „capabili de o nouă imaginație a legăturilor care ne unesc” – spre Europa și alte locuri din lume, pot porni „de aici, astăzi”. De înțelesul-înțelesului devine astfel finalul mesajului, cu accentul pus pe menirea tinerilor dintr-o țară tulburată, dar plină de credință: <<România este „grădina Maicii Domnului”, și în această întâlnire am putut să-mi dau seama de aceasta, pentru că ea este o Mamă care cultivă visurile fiilor, care le păzește speranțele, care aduce bucuria în casă. Este o Mamă duioasă și concretă, care are grijă de noi. Voi sunteți comunitatea vie și înfloritoare, plină de speranță, pe care o putem oferi Mamei. Ei, Maicii Domnului, să-i consacrăm viitorul tinerilor, viitorul familiilor și al Bisericii>>.

Viorel COSMA

Sursa: StiriNationale.EU

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. PIETREAN spune

    UN MODEL DE CREDINTA SI SMERENIE!

    POATE AR FI BINE CA SI ORTODOCSII FARISEICI SA INVETE CEVA DIN ASTA.

    SI „PREOTII „CU MASINI SI VILE DE SUTE DE MII DE EURO, DIN BANUL VADUVEI….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate