Luminița Vîrlan, „la vârsta memoriilor”. Interviu de excepție

0

Luminița Georgeta Vîrlan este un nume cunoscut în comunitatea nemțeană. A ajuns, în cariera sa, pe cele mai înalte trepte profesionale. A fost profesor de limba și literatura română, a condus Inspectoratul Școlar Județean Neamț, a fost director al Colegiului Național „Petru Rareș”, a îndrumat destine, minți și suflete, a fost lider de partid, consilier local, viceprimar și este cunoscută pentru aparițiile impecabile și discursurile care utilizează cu măiestrie cuvintele și rafinamentul limbii române. Ajunsă la final de carieră, a dispărut o perioadă din viața publică. Joi, 31 martie, în cadrul unui interviu acordat publicației noastre, ne-a vorbit despre „vârsta memoriilor”.

Luminița Vîrlan pare că detestă cuvântul „pensie”, și pe bună dreptate. E un spirit neobosit care acum încearcă să navigheze o nouă etapă a vieții. Și o face cu succes. Așa că am întrebat-o… ce mai face?

„E încântător să te întrebe cineva „Ce mai faceți?”. Unul dintre foștii mei colegi de la „Petru Rareș”, un bun și drag prieten, profesorul Iordăchescu, la momentul încheierii activității mele spunea într-un laudatio care m-a flatat din toate punctele de vedere, recunosc, că doar filistinii numesc gregar această etapă a vieții „pensie”. Că de fapt este un timp al memoriilor, un timp al croazierelor. Recunosc că nu am fost în nicio croazieră și nu sunt o mare amatoare decât de a simți pământul sub tălpile mele. Dar e frumos să te întrebe cineva, și vă mulțumesc pentru asta, „ce mai fac?”.

Încerc să nu mai trăiesc în sentimentul urgenței, încerc să fiu interesată și de lucruri care sunt cumva neactuale, dar sunt temele fundamentale pe care ne construim și întemeiem viața. Adică să mă gândesc la cum curge timpul, deși vreau să vă mărturisesc că nu m-am gândit niciodată la asta, întotdeauna am fost foarte fericită de ziua mea. Am ajuns la o vârstă, colegul meu avea dreptate, la vârsta memoriilor. Începi să îți regândești cumva viața pe niște dimensiuni, niște criterii. E un timp de respiro în care poți face și alte lucruri.

Aștept să vină primăvara să pot să pictez.”, spune Luminița Vîrlan.

Evident, nu ne-am fi imaginat-o niciodată pe Luminița Vîrlan, la pensie, cu telecomanda în mână, uitându-se la telenovele.

Iată cum își umple timpul:

„În general cu lectură. Glumeam cu prietenii și am spus: „Am citit bulimic și am scris anorexic”. Am avut o perioadă, imediat după încheierea activității, când citeam cam o carte pe zi. A fost ca o lectură recuperatorie pentru perioada în care nu avusesem răgazul necesar de a citi ceea ce îmi place. Citeam ceea ce trebuie. Am mai încercat să scriu câte ceva. Acum, pe 21 aprilie, sunt invitată prin Zoom la Cenaclul Eminescu din Montreal, urmează să stabilim o oră convenabilă și pentru ora României. Cam asta fac, deocamdată.”

Ne-a mărturisit că, în această perioadă, a mai adăugat un nume, alături de numele Vîrlan. Luminița Georgeta Vîrlan Ciobanu. Cu multă sinceritate și deschidere, ne-a vorbit foarte frumos despre partenerul său de viață:

„Iarăși glumeam cu prietenii, ziceam „din ciclul – Alo, aterizează străbunica!”, am făcut un lucru pe care cred că îl faci la momentul în care, mă rog, la tinerețe îl faci într-un anume mod, la o altă vârstă îl faci cu alt tip de discernământ. M-am căsătorit vara trecută, deși la un moment dat toată lumea, și chiar și eu îmi imaginasem acea singurătate a alergătorului de cursă lungă. Iată că s-a întâmplat, eu sunt onorată că s-a întâmplat așa pentru că am constatat că soțul meu are un depozit extraordinar de iubire, de toleranță, de înțelegere, de respect și lucrurile acestea sunt esențiale într-o comunicare.

Pe de altă parte, sunt încântată că este o persoană interesată de foarte multe domenii ale cunoașterii, nu numai de peste 40 de ani de chirurgie în care a învățat despre om și esențele omului  și natura umană, ci și de teme precum literatura, arta culinară, și aici trebuie să îi mulțumesc de mai multe ori că are grijă de subiectul acesta. Nu mai vorbim de pescuit și absolut toate îndeletnicirile care țin de un anume confort al unui cuplu și al unei case.”

Această tranziție de la o carieră plină de evenimente și activități care vin una după alta la o ieșire din viața publică implică, inevitabil, anumite schimbări și o reconfigurare a sinelui. Luminița Vîrlan explică de ce e important să nu îți faci din carieră singura pasiune;

E foarte important să ai și alte pasiuni. În momentul în care faci din meseria ta o pasiune și la un moment dat, fatalmente, ăsta este mersul vieții și ține de normalitate, întrerupi această activitate s-ar putea să nu mai ai puncte pe care să te susții. Eu am fost o fericită că s-a întâmplat și problema căsătoriei, că deodată am avut o familie care să fie pentru mine un reper foarte important pe care să mă pot susține, pentru că a dispărut și mama. Aș fi rămas singură la modul absolut.

E nevoie de încărcarea aceasta prin pasiune, prin hobby-uri. Asta poate să însemne în continuare învățământul, poți să scrii cărți de specialitate. Eu chiar făcusem în 2020, în ianuarie, o cerere de prelungire a activității la catedră. Din cauză că a apărut pandemia și că alegerile s-au dus până în toamnă, n-aș fi putut să fiu la 1 septembrie la școală. Necesita și o perioadă de adaptare la sistemul acesta de online care nu avantajează foarte tare disciplinele umaniste, acolo unde trebuie să creezi o atmosferă, să ai o tehnică a dialogului. Și atunci, sigur, am încheiat mandatul de viceprimar și m-am retras la îndeletniciri ceva mai neactuale. Regimul acesta de breaking news-uri în care trăim s-a mai estompat. Am posibilitatea de a mă evalua dintr-o perspectivă a lui „acum”.”, a conchis Luminița Vîrlan.

Întregul dialog, mai jos:

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate