Locomotiva cu abur: inovația care a deschis drumul către lumea modernă – o scurtă istorie

În secolul al XIX-lea, o invenție revoluționară avea să schimbe modul în care oamenii călătoresc și transportă bunuri, deschizând calea către o eră a progresului și a dezvoltării industriale. Locomotiva cu aburi, o mașinărie impresionantă și puternică, a fost cea care a marcat începutul unei noi epoci în istoria transportului.

Locomotiva cu abur este o locomotivă propulsată cu ajutorul forței aburului. În varianta clasică, prin arderea unui combustibil fosil este încălzită apa dintr-un cazan, fiind generat abur care împinge un piston, antrenând un dispozitiv bielă-manivelă conectat la roțile locomotivei. Pe lângă aceasta, au mai existat anumite variante de locomotive cu abur, precum cele fără focar, cele electrice și locomotivele cu turbină.

Istoria locomotivei cu aburi a început în Anglia, la mijlocul secolului al XVIII-lea, o dată cu dezvoltarea primelor prototipuri de mașini cu aburi. Însă momentul definitoriu a venit în anul 1804, când inventatorul britanic Richard Trevithick a construit prima locomotivă cu aburi care a fost pusă în funcțiune.

De precizat este faptul că înainte de a se ajunge la locomotiva cu abur au fost necesari doi pași importanți: îmbunătățirea substanțială a motorului cu abur de către inventatorul James Watt și construirea unei mașini cu abur de inventatorul francez Nicolas-Joseph Cugnot. 

Primele căi ferate erau folosite la transportul mărfurilor pe șine de lemn. Înainte de inventarea locomotivei era folosită în acest scop tracțiunea animală însă cum aceasta s-a dovedit necorespunzătoare și, în căutarea unei alternative, a apărut prima locomotivă propulsată cu ajutorul puterii aburului. Un prim model funcțional a fost creat și construit de pionierul vapoarelor cu abur John Fitch în anii 1780 sau 1790. Mașinăria sa folosea zbaturi (n.red: pală metalică sau din lemn, montată la periferia unei roți, care constituie propulsorul unei nave cu aburi destinate navigației pe ape interioare cu adâncime mică) și era doar ghidată pe șine. Totuși, se consideră că prima locomotivă demnă de acest nume a fost construită de Richard Trevithick în anul 1804.

Trevithick a proiectat o mașinărie cu aburi pe roți, care a fost denumită „Puffing Devil” (Diavolul pufăitor). Acesta a fost primul vehicul autopropulsat care a circulat pe șine, marcând o etapă crucială în dezvoltarea viitoarelor locomotive cu aburi.

Cu toate acestea, cea mai cunoscută locomotivă cu aburi este „Rocket” (foto stânga – păstrată și în prezent la Muzeul Științei din Londra) construită de inginerul englez George Stephenson în anul 1829. „Rocket” a fost un prototip experimental destinat să fie folosit pe calea ferată Liverpool and Manchester Railway. Acesta a devenit primul model de locomotivă cu aburi care să fie folosit pe scară largă în serviciul de transport.

„Rocket” era o mașinărie compactă, cu un boiler vertical și un sistem de evacuare a fumului către spate, ceea ce îi oferea o eficiență sporită în arderea cărbunelui. Cu o viteză maximă de aproximativ 45 km/h, „Rocket” a demonstrat potențialul pe care îl avea locomotiva cu aburi în transportul de pasageri și mărfuri.

După succesul locomotivei „Rocket”, dezvoltarea și rafinarea tehnologiei au continuat. Locomotivele cu aburi au devenit mai mari, mai puternice și mai rapide, deschizând calea pentru expansiunea rețelelor feroviare în întreaga lume.

Astăzi, locomotiva cu aburi reprezintă o comoară istorică și o amintire a epocii industriale. Cu toate că a fost înlocuită în mare măsură de locomotivele electrice și diesel, această invenție a fost o forță importantă în dezvoltarea societății moderne și a jucat un rol crucial în conectarea lumii și în progresul tehnologic.