La Valea Jiului, minerii plâng. Mai mult decât banii, românilor le lipsește o vorbă bună

Zeci de mineri stau blocați în mina de la Valea Jiului de marți, în semn de protest, deoarece niște proceduri birocratice au făcut să li se amâne plata salariilor. O parte dintre ei au ajuns la spital în stare gravă, din cauza zilelor petrecute în subteran.

Deși muncesc în condiții deosebit de grele, minerii nu vor sporuri, nu vor măriri, nu vor averi, vor doar să își primească banii pe munca lor, care și așa abia le ajung de la o lună la alta. Amânarea primirii unui salariu de 1700-2000 de lei este devastatoare pentru o familie obișnuită. Desigur că demnitarii români, extrem de bine remunerați, nu au cum să înțeleagă aceste lucruri din confortul clădirilor de la București și nu consideră acest lucru o procedură de urgență.

La Valea Jiului am văzut mineri ieșiți din subteran, bărbați în toată firea, plângând cu vocea stinsă din cauza disperării, am văzut mame plângând, copii plângând, soții plângând. Omul zilei a fost senatorul independent Diana Șoșoacă, ajuns la Valea Jiului pentru a discuta cu minerii. Nu i s-a permis accesul în subteran pentru a-i convinge pe cei blocați în condiții periculoase să iasă la suprafață, însă pe parcursul prezenței sale la Valea Jiului a discutat cu minerii, cu familiile lor și a ținut câteva discursuri în care a criticat foarte dur guvernul.

Nu comentăm acum conținutul discursului, nici atacurile politice, nici motivațiile pe care senatorul Diana Șoșoacă le-ar putea avea. Ceea ce am văzut pe parcursul filmărilor prezentate de televiziuni, dar și pe facebook de către minerii care participau la protest sau pe profilul senatorului Diana Șoșoacă se poate traduce, în esență, în câteva cuvinte.

Da, minerii sunt o categorie defavorizată în România și, în general, industria din țară este la pământ sau, mai bine zis, la fier vechi. Salarii mici, investiții minime sau inexistente în condițiile de muncă, interese de privatizare sau închidere totală a unor sectoare industriale. Însă ceea ce a arătat vizita Dianei Șoșoacă la Valea Jiului a fost cu totul altceva. Minerii, deși cu o anatemă de agresivitate pusă din timpul mineriadelor, erau sâmbătă, 20 februarie, transfigurați și vulnerabili din cauza disperării, din cauza sărăciei, din cauza lipsei unor alternative de muncă și a unei voci „de sus” care să țină și cu ei și să îi asculte.

Diana Șoșoacă a coborât din biroul de parlamentar și a mers în mulțime, a controlat mulțimea, a ascultat mulțimea, a șters lacrimi de pe obraz și a îmbrățișat minerii, mamele, soțiile, copiii. Minerii au aplaudat-o și i-au mulțumit. Poate că Diana Șoșoacă nu le va rezolva problemele, poate că a fost un exercițiu de imagine, poate că minerii vor fi și de această dată duși cu preșul și li se va închide gura cu 2-3 promisiuni. Însă ceea ce s-a întâmplat la Valea Jiului în timpul vizitei Dianei Șoșoacă arată nevoia acută a românilor de politicieni care dau dovadă de empatie.

În ultimul an, de când s-a declanșat pandemia, măsurile dure, militarizate, limitările de drepturi și libertăți au făcut ca oamenii să își piardă și ultima speranță că cineva îi mai ascultă. Cu discursuri unidirecționale din partea politicienilor care le spun românilor ce să facă, fără a le arăta și ce fac politicienii pentru ei concret, poporul se simte abandonat. Mai mult decât nevoia de a-și primi salariile mizere, oamenii au nevoie de o vorbă bună, de o încurajare, de un „oficial” care să își dea minimul interes să îi asculte, chiar dacă nu le poate rezolva problemele.

Diana Șoșoacă a șters lacrimile minerilor. A adus la Valea Jiului empatie și speranță, în momente în care Cotroceniul, Palatul Victoria și Casa Poporului au oferit doar tăcere. Și asta pentru că nu totul se traduce în cifre. Oamenii au și suflet. Asta par să uite cei care ne conduc.