Județul Neamț, printre puținele județe unde nici un spital nu poate pune un stent

7

Stentul reprezintă cea mai importantă achiziţie în cadrul terapiei intervenţionale, după apariţia balonului de dilataţie, fiind definit ca o armătură metalică care este aplicată în endarteră.
Mai pe înțelesul tuturor, stentul este un dispozitiv folosit stentpentru lărgirea arterelor înfundate ale inimii, folosit în situații de maximă urgență la pacienții care ajung în stare grava la spital cu un atac de cord. Se intervine cu un dispozitiv prin interiorul arterei până în zona unde aceasta este blocată și se montează stentul, un fel de tub care deblochează zona înfundată permițând reluarea fluxului de sânge. Nemontarea acestui stent în timp util duce la moartea pacientului cu atac de cord.
Județul Neamț este printre puținele județe din România unde nu se poate monta un astfel de stent deși manevra medicală în sine nu este una foarte complicată iar aparatura folosită nu este nici ea foarte scumpă.
Anomalia de management medical este cu atât mai mare cu cât peste 50% din cauzele de deces din Neamț sunt din motive cardiovasculare și niciuna din lipsa de tomograf, dar cu toate acestea, la spitalul din Piatra Neamț prioritizarea investițiilor ține mai mult cont de orgoliile personale și de afacerile unora decât de viața oamenilor.
Am revenit la acest subiect de importanță majoră pentru județul Neamț deoarece am avut ocazia să văd noile concepte în ceea ce privește îndepărtarea colesterolului adunat în artere și nu pot concluziona decât că în lumea civilizată se discută de eliminarea stenturilor și noi la Neamț nu am apucat nici să le vedem.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
7 Comentarii
  1. legio spune

    V-ati pus vreodata intrebarea ; de ce la spitalul judetean din P N nu rezista nici un dr, bun si tanar si mai nou nici nu vor sa mai vina in acest spital din cauza pilelor,relatiilor,nepotismelor si in general al mafiei din sanatatea nemteana? Cum vine un specialist nou mai bun ,cum se si activeaza mafia ,de bietul specialist fuge si nu se mai uit in urma.

  2. cititor40 spune

    MEDICINA A DEVENIT O PRAVALIE,ACTUL MEDICAL O AFACERE!Urmarea intrarii in ue! Cand am auzit un politician, spunand ca gata cu criticile,nu stim ca in occident ,pt. un C.T., esti programt peste 6luni am inchis t.v.Aici am vrut sa ajungem ,aici am ajuns! Cel putin la cardio ,de la dr.FILIMON,doctori avem dar total fara interes ,sunt numai pe rutina, fara empatie,chiar daca te duci la cabinetele lor private se poarta la fel,incidenta bolilor cardio este atat de mare incat isi permit orice;poate cu exceptia dr.Lazar -care ghinion este pensionara! Cardio a murit o data cu boala dr.Filimon!

  3. Bicajanu Catalin spune

    Viata a facut la un moment dat sa sufar un accident vascular grav care a necesitat o interventie chirurgicala la Clinica de chirurgie cardiovasculara Tg. Mures.
    Multumesc d-lui dr.Cuciuc datorita faptului ca a diagnosticat corect si suficient de rapid tipul de AV astfel incit a facut posibila salvarea mea .
    Din pacate multumirile trebuie sa le impart intre d-l dr Cuciuc de la Spitalul Judetean Neamt si medicii de la Clinica Tg. Mures si asta pentru-ca la Piatra-Neamt nu se pot face interventii de chirurgie cardiovasculara si nu numai dintr-un simplu fapt : pentru-ca nu avem medici specialisti si nu pentru-ca nu s-ar putea face dotarile necesare..
    Asa cum la CJ au fost platiti tot felul de consilieri care mai de care mai destoinici cu lefuri considerabile cred ca s-ar putea aloca de onor institutia mai suscitata un fond special de retribuire pentru citiva medici tineri , dornici sa isi valorifice cunostintele si potentialul profesional in folosul comunitatii nemtene .
    Chestiunea aici nu este de dotari cu aparatura medicala neaparat ci de dotarea cu material uman , profesionist motivat material si profesional .
    Participarea la stagii de pregatire si schimburi de experienta in domeniu ar putea crea in timp o sectie de chirurgie cardiovasculara care in-afara faptului ca ar ajuta persoanele cu boli cardivasculare din Neamt ar ajuta si sectiile similare din Iasi si Tg.Mures in sensul ca ar prelua din pacientii care supraaglomereaza activitatea medicilor specialisti ai acestora .
    Teoretic este simplu , practic ceea ce trebuie este multa vointa si suficienti bani.
    Banii nu prea au lipsit la Spitalul Judetean Neamt in schimb vointa de schimbare si de a face ceva deosebit in folosul comunitatii a fost permanent mult sub nivelul alocarilor.
    Cine are urechi sa auda , minte sa priceapa si intelegere pentru suferintele semenilor suferinzi de afectiuni cardiace grave cred ca ar putea sa se gindeasca serios la un proiect pe aceasta tema dat fiind ca anul in care tocmai am pasit este an electoral si unii isi vor da drumul la ” muzicutele electorale” prin intermediul carora vor curge numai lucruri ce ne vor gidila intr-um mod placut urechiusile .Mens sana in corpore sano !

    1. legio spune

      Daca nu insistam destul de vocal, ptr trimiterea la Clinica de Cardiologie (fost spitalul Parhon) din Iasi ,cred ca eram demult oale si ulcele. La aceasta clinica sant specializati rezidenti foarte buni si ptr chirurgie cardiologica,nu mai spun cardiologie dar nici unul ,,nu are loc” la spitalul judetean Neamt si mafia din spitalul judetean are in ,,fisa postului” si sa boicoteze venirea dar si dotarea cu aparatura necesara, Vreau sa va mai spun ceva ,,ati vazut vreun medic dintre medicii de familie ,facand vizita la domiciliul pacientilor netransportabili ? sau facand vreo vizita in zilele de duminica si sarbatori legale? de aceia este si arhi solicitata UPU.

  4. terente revine! spune

    daca cineva imi povestea cum e la cardiologie, adica ce dotare si personal are ziceam ca e rautate.din pacate am suportat din plin aceste neajunsuri.nu am a fce comentarii asupra conditiilor si mancarea servita.gustul amar mi la lasat neputinta medicilor de a ma trata corespunzator.am fost adus cu caruciorul in spital din cauza inimii am plecat cu caruciorul dupa 16 zile de perfuzie si tratamen.la externare s-a refuzat sa mi se faca analizele pe aparatura de specialitate ,consemnandu-se in foaia de externare ameliorat.dupa 3 zile am fost nevoit sa ajung la un spital din iasi.acolo saloanele arata mai modest fata de p.neamt iar mancarea e subtirica.folosindu-se in principiu aceleasi medicamente si perfuzie dupa 12 zile am plecat pe picioarele mele.medicul si asistenti facu-se minuni in tratarea mea.de aceea cel mai mare capital in sanatate este corpul de medicii si asistente.iscusinta lor face bine bolnavilor.deci la p.neamt nu se pun stenuri fiindca nu avem medici si asistenti priceputi.degeaba sunt aparate moderne de ultima generatie daca nu are cine lucra pe ele.apropo in cele 16 zile petrecute la p.neamt inafara de medicul care se ocupa de mine nu a venit seful de sectie sau chiar din conducere in vizita medicala.la spitalul de la iasi vizita medicala se face la doua zile.nu a fost nici o exceptie.poate si asta conteaza fiindca medicul care se ocupa de tine trebuie sa raporteze public diagnosticarea si medicamentatia folosita.

  5. domnu' dan spune

    Chestia aia mare, de pe deal, nu e spital. Asta o stie toata lumea. In cel mai bun caz e o halta de triere a pacientilor care urmeaza sa fie distribuiti spre adevaratele spitale, din alte judete.

    1. legio spune

      Mai nou se triaza mai mult spre morga.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate