Jandarmii nemțeni, eveniment amplu la Curtea Domnească de Ziua Porților Deschise

0

167 jandarmerieMiercuri, 5 aprilie 2017, începând cu ora 09.30, pe platoul Curţii Domneşti jandarmii nemţeni au pregătit un amplu eveniment de Ziua Porţilor Deschise. Evenimentul a fost realizat cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române şi în sprijinul programului educaţional alternativ ,,Şcoala Altfel: să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

Activitatea a fost deschisă de parada cavaleriei Jandarmeriei pe traseul: Baza Hipică – Pod Căprioara – Telegondolă – Casa de Cultură – Muzeul de Istorie – Hotel Ceahlău – Teatrul Tineretului – str. V.A. Urechia – Platoul Curţii Domneşti.

În continuare membrii Clubului Musashi au efectuat o demonstraţie cu procedee şi tehnici de autoapărare,  reprezentanţii de la Crucea Roşie le-au arătat celor prezenţi câteva reguli şi tehnici de acordare a primului ajutor, luptătorii din structurile de intervenţie au executat un exerciţiu tactic demonstrativ care simulează intervenția structurilor specializate ale Jandarmeriei pentru capturarea și neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc. Momentul a fost realizat de către luptătorii din cadrul grupei de acțiuni speciale și intervenții antitreroriste a Detașamentului I Mobil, pregătiți pentru a executa misiuni cu un grad de risc ridicat. La finalul activităţilor a fost prezentată tehnica şi dotarea structurilor Jandarmeriei.

De asemenea, elevii de liceu au putut afla mai multe detalii despre o posibilă carieră în Jandarmeria Română, drept pentru care a fost pregătită şi oferta educațională. De remarcat a fost prezența unui număr mare de copii care au avut ocazia să asiste la punerea în valoare a activității Jandarmeriei Neamț, dezvoltând respect pentru această instituție.

Pe 3 aprilie 2017, jandarmii nemțeni au sărbătorit 167 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. La nivelul Judeţului Neamţ, Jandarmeria îşi începe activitatea începând cu anul 1893, fiind organizate cu această ocazie Compania de Jandarmi Neamţ, Secţia de Jandarmi pe lângă Subprefectura Judeţului Neamţ şi câte una în marea majoritate a comunelor rurale. Zona Municipiului Roman, pe atunci Judeţ de sine stătător, avea o structură organizatorică asemănătoare Judeţului Neamţ.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate