Întâlnire bilaterală România – Israel în domeniul învăţământului

0


Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, domnul Daniel Funeriu, s-a întâlnit joi, 24 noiembrie 2011, la Ierusalim, cu domnul Gideon Sa’ar, ministrul israelian  al Educaţiei.


Discuţiile bilaterale s-au  axat pe evoluţiile şi aşteptările din sistemele naţionale de educaţie. Ministrul israelian a apreciat pozitiv reforma învăţământul superior românesc, cele două părţi manifestându-şi disponibilitatea de a lucra împreună, aspecte legate de colaborarea în acest domeniu fiind un punct central al întrevederii avute. Totodată, cei doi demnitari au avut convorbiri care au vizat susţinerea Lectoratului de Limbă Română din cadrul Universităţii din Tel Aviv şi a Centrelor de Studii Ebraice din România. În acest context, ministrul Daniel Funeriu a lansat omologului său invitaţia de participare la evenimentele asociate Conferinţei Ministeriale Bologna şi la Bologna Policy Forum, ce vor fi organizate la Bucureşti, în perioada 26-27 aprilie 2012. De asemenea, cei doi miniştri au discutat despre cooperarea în domeniul preuniversitar, inclusiv în ceea ce priveşte învăţământul profesional şi tehnic, dar şi despre organizarea de schimburi de experienţă la toate nivelurile de studii. O altă temă pe agenda întâlnirii a constituit-o importanţa pe care România o acordă studierii Holocaustului, atât în învăţământul preuniversitar, cât şi în cel superior. „Este esenţial să cunoaştem trecutul pentru că numai astfel putem evita evenimente tragice care au marcat istoria popoarelor noastre. Din acest motiv, România acordă o importanţă deosebită studierii Holocaustului, atât în manualele de istorie, cât şi separat, graţie introducerii unui curs opţional în licee. Aş dori să mai adaug că discuţiile de astăzi au fost fructuoase şi deschid noi căi de colaborare în beneficiul ambelor părţi”, a declarat ministrul Daniel Funeriu.

În contextul consultărilor interguvernamentale româno-israeliene, cei doi demnitari au semnat Memorandumul de înţelegere între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România şi Autoritatea pentru Memoria Martirilor şi Eroilor Holocaustului de la Yad Vashem, susţinută de Ministerul Educaţiei din Israel. Documentul vizează organizarea de stagii de perfecţionare şi de seminarii pentru profesorii români de istorie. Semnarea Memorandumului a avut loc în contextul în care România este semnatară a Declaraţiei de la Stockholm, adoptată în cadrul Conferinţei Internaţionale asupra Holocaustului (2000) şi membră „Task Force in Holocaust Education, Remembrance and Research” (2004).

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate