Incident de Ziua Imnului Național, la Piatra-Neamț: Unui militar i s-a făcut rău în timpul ceremoniei (VIDEO)

0

Vineri, 29 iulie, în timpul ceremoniei militare cu prilejul Zilei Imnului Național de la Piatra-Neamț, unui militar i s-a făcut rău.

Incidentul a fost gestionat în mod discret, atât cât a fost posibil, de către preot, șeful garnizoanei și prefectul de Neamț, Adrian Niță. Cei trei au sărit în ajutorul militarului aflat la un pas de leșin și l-au însoțit la umbră, într-o zonă mai retrasă. Imediat, un echipaj medical aflat la fața locului a intervenit și, după câteva minute, militarul s-a pus pe picioare și și-a reluat cu demnitate locul inițial, până la încheierea intonării Imnului.

Astfel de incidente nu sunt singulare în timpul ceremoniilor militare, dar este de apreciat faptul că s-a intervenit rapid și că s-a oferit asistență medicală.

Din fericire, se pare că nu a fost vorba de afecțiuni care să îi pună viața în pericol și îi dorim multă sănătate!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate