Începe reabilitarea drumului naţional care leagă oraşul Roman de judeţul Vaslui

1

Ionel Arsene a reușit să facă pentru romașcani ceea ce alții tot promit de zeci de ani. 

Drumul D15D, care face legătura dintre municipiul Roman şi judeţul Vaslui intră într-un proces de reabilitare. Preşedintele Consiliului Judeţean Ionel Arsene împreună cu ministrul transporturilor Răzvan Alexandru Cuc au făcut joi, 28 septembrie o vizită în teritoriu pentru a stabili detaliile legate de investiţie.

Astfel, dacă vremea este prielnică, preşedintele CJ are convingerea că până la sfârşitul anului se vor finaliza lucrările de modernizare a drumului naţional.

Ministrul transporturilor declară că a aranjat în aşa fel proiectele şi sumele de bani încât să se facă lucrări bune, care să fie întreţinute periodic:

Eu voi reveni în judeţ la dumneavoastră pentru a vedea exact dacă au fost finalizate lucrările aşa cum s-a angajat domnul preşedinte. 

Ministrul Răzvan Alexandru Cuc spune că nu se află pentru prima dată în judeţul Neamţ. Acesta ne-a vizitat zona ca turist, iar acum a revenit în calitate de ministru pentru a investi în infrastructura naţională.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Alex spune

    Voi credeți minciunile care le spuneți ??? Cum sa reabilitezi 30 km de drum în 2 luni, nici dacă lucrați rapid ca nemții si nu terminați, drumul ala nu are structura de rezistenta, în foarte multe locuri pământul se deplasează…..doar dacă turnați un strat de asfalt de mântuială ( care nu va tine mai mult de 2-3 ani ) să terminați până la sfârșitul anului ,dar nici așa nu cred că este posibil

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate