Prefectura a terminat tot ce avea de făcut și se ocupă de problemele cu gunoaie

1

Într-un județ unde s-a furat și fraudat într-o veselie la implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Neamț, Prefectura Neamț descoperă și vrea să rezolve problema ”gestionării datoriilor pe care asociaţiile de proprietari le au către societatea Brantner”, cea care colectează gunoiul din Piatra-Neamț.

Fără a minimaliza importanța acestei medieri, nu putem să nu ne mirăm că Prefectura Neamț vede această problemă dar este absolut oarbă când vine vorba de milioanele de euro investite în Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Neamț, sistem care, pe lângă faptul că a fost fraudat masiv, nici măcar nu funcționează.

Prioritizarea lucrurilor pe care ar trebui să le facă Prefectura Neamț este din păcate un segment pe care nu reușim să îl înțelegem sub nici o formă și asistăm în continuare la un spectacol cu un județ pus pe chituci și jefuit de peste 20 de ani unde Prefectura e în continuare, ca și restul cetățenilor, doar un spectator care uneori mai pune umărul la retrocedat o pădure, un teren sau alte șmecherii pe care le fac bandiții care au jefuit județul Neamț de la revoluție încoace.

Cum vede ea, Prefectura cea frumoasă, cele câteva zeci de tomberoane pline din Piatra-Neamț dar nu vede gropile de gunoi care trebuiau închise în Neamț sau groapa de gunoi de la Girov de care am vorbit de atâtea ori încât …

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. marius spune

    Nu vad ce este rau in faptul ca se implica(ca are iz electoral asta e altceva). Fiind reprezentantii guvernului in teritoriu poate trimit o propunere legislativa de executare silita a celor care nu si platesc datoriile facute astfel incat ceilalti bun platnici sa nu mai aiba de suferit. Din pacate e doar o incordare de muschi , sa se vada cine e seful ca treaba cu ganditul unui proiect de lege e prea complicata si oricum salariul e acelasi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate